Se circulă bară la bară pe Transfăgărășan luni la amiază. S-au format cozi kilometrice de mașini, iar șoferii așteaptă zeci de minute în trafic.
Blocajele în trafic sunt pe sensul de coborâre către Curtea de Argeș. Coloana de mașini e de aproximativ opt kilometri. Peste 2.000 de șoferi așteaptă în trafic să se întoarcă acasă după ce au petrecut weekendul la munte.
Mulți au decis să plece de azi, din dorința de a evita aglomerația pe care o estimau pentru marți, când e tot zi liberă. O altă cauză a aglomerației este și că se circulă pe o singură bandă pe sens. Problema e accentuată și de faptul că sunt turiști care se opresc pentru a face fotografii și încurcă circulația.
D.Constantin