4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:33
No menu items!

Circulația pe Transfăgărășan se va relua duminică 1 iulie

spot_img

Duminică 1 iulie, ora 11:00, se deschide circulația pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), pentru toate categoriile de autovehicule, arată un comunicat transmis sâmbătă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și citat de Mediafax.

„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apatiția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea”, anunță compania.

CNAIR avertizează partcipanții care tranzitează acest sector de drum, că în ultima perioadă este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile și îi sfătuiește să nu se apropie de animale și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora.

Vineri, CNAIR a anunțat că fenomenele meteorlogice necorespunzătoare și „avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie care anunță cod portocaliu de ploi abundente pentru mai multe județe, printre care și județul Sibiu pe raza căruia este DN 7C, CNAIR a decis, pentru siguranța participanților la trafic, că circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), rămâne închisă pentru toate categoriile de autovehicule”.

„Subliniem că fenomenele meteorologice manifestate prin instabilitate atmosferică și ploi abundente reprezintă un real pericol pentru partcipanții la trafic, mai ales la mare altitudine, cum este cazul Transfăgărășanului”, preciza vineri sursa citată.

Alex Militaru