Circulaţia pe DN 1 între Ploieşti şi Braşov este blocată, vineri după-amiază, pe sensul spre Braşov, în zona Nistoreşti, din cauza aluviunilor care au adus pe carosabil crengi şi pietre de pe versanţi.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, echipaje ISU intervin pentru degajarea suprafeței de rulare.
Prahova se află sub avertizare de cod portocaliu de vreme rea. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că vineri, începând cu ora 13.00, sunt anunţate ploi abundente în zona de munte a judetului.