7.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 15:11
No menu items!

Circulația rutieră din Capitală va fi restricționată, miercuri, din cauza protestelor FSLI

spot_img

restrictii de trafic

Circulaţia rutieră în zona Piaţa Victoriei din Bucureşti va fi resticţionată, miercuri, din cauza protestelor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

În data de 6 noiembrie 2013, în intervalul orar 10.00 – 15.30, vor avea loc un miting şi un marş organizate de FSLI, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Între 11.00 şi 13.00, în Piaţa Victoriei, va avea loc un miting, în spaţiul delimitat Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Kiseleff şi breteaua din prelungirea Bulevardului Iancu de Hunedoara.

Pe durata desfăşurării acestuia, circulaţia rutieră va fi sistematizată pe principiul dublu sens pe Bulevardul Aviatorilor. Pe Şoseaua Kiseleff se va circula normal până în momentul plecării în marş.

În intervalul 13.00 – 15.00, va avea loc un marş pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – Bulevardul Naţiunile Unite – Bulevardul Libertăţii – Piaţa Constituţiei.

În timpul marşului, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe traseul de deplasare şi pe străzile adiacente la acesta.

Peste 10.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt așteptați la proteste.

D.M.