3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:18
No menu items!

Circulaţie întreruptă pe Autostrada Soarelui şi pe 10 drumuri naţionale. 100 de trenuri sunt anulate

spot_img

zapada-autostrada-soarelui

Traficul rutier era încă întrerupt sâmbătă dimineaţă, din cauza zăpezii, pe tronsoane din Autostrada Soarelui (A2/Bucureşti – Constanţa) şi pe 10 de drumuri naţionale din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Călăraşi. Şi traficul feroviar era restricţionat pe şapte linii, majoritatea din sud-est, iar 100 de trenuri au fost anulate.

Astfel, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), circulaţia rutieră este întreruptă temporar pe tronsonul Lehliu – Feteşti al A2.

Nu se circulă pe DN22A Nalbant – Nicolae Bălcescu – Ciucurova (judeţul Tulcea), DN22D Măcin – Caugagia (judeţul Tulcea), DN22E Garvăn – I.C. Brătianu (judeţul Tulcea), DN22F Horia – Nalbant (judeţul Tulcea), DN24D Vârlezi şi Tuluceşti (judeţul Galaţi).

Traficul rutier este întrerupt şi pe DN3 Călăraşi – Murfatlar (judeţul Constanţa), DN39B pe raza localităţii Olimp (judeţul Constanţa), DN39C pe raza localităţii Neptun (judeţul Constanţa), DN39D pe raza localităţii Jupiter (judeţul Constanţa) şi DN3C Constanţa – Ovidiu.

Infotrafic mai precizează că, pe alte opt drumuri naţionale, sunt instituite restricţii privind masa totală maximă autorizată a autovehiculelor rutiere. Astfel, pe DN10 Cislău (judeţul Buzău) – Braşov, DN23 Olăneasca (Brăila) – Brăila, DN2C Costeşti – Padina (judeţul Buzău) şi DN3 B Călăraşi – Feteşti (judeţul Ialomiţa) nu au voie să circule autovehiculele de peste 7,5 tone, iar pe DN22A Saraiu – Hârşova (judeţul Constanţa) şi DN24D Bălăbăneşti – Vârlezi (Galaţi), cele peste 3,5 tone.

În plus, pe DN22, pe tronsonu l Râmnicu Sărat (judeţul Buzău) – limita cu judeţul Brăila, este restricţionată circulaţia autovehiculele cu masa de peste 3,5 tone, iar în judeţul Tulcea, pe sectoarele Jijila – Garvăn şi Văcăreni – Isaccea ale DN 22, se circulă alternativ, pe un singur sens de deplasare, cu restricţie pentru autovehiculele de peste 7,5 tone. În continuare, de la Isaccea la Tulcea , Babadag şi Ovidiu (judeţul Constanţa) se circulă pe ambele sensuri de deplasare, cu restricţie pentru autovehiculele de peste 3,5 tone.

Pe DN7C, între kilometrii 57 şi 104 (în zona localităţii argeşene Arefu), nu au voie să circule autovahiculele de peste 7,5 tone.

Poliţiştii le reamintesc şoferilor participanţilor că, până la sfârşitul lunii iunie, sectorul de drum al DN7Ccuprins între kilometru 104 (Piscu Negru) şi 130+800 (Bâlea Cascadă) este închis.

În plus, potrivit datelor centralizate la Ministerul Transporturilor, circulaţia feroviară este restricţionată între staţiile Broşteni şi Slobozia, Buzău şi Făurei Fir2, Chitila şi Călineşti, Mărăşeşti şi Tecuci – Bărboşi, Orşova şi Poarta, Ploieşti Sud şi Broşteni, Urziceni şi Făurei – Tecuci. Cele aproape 100 de trenuri anulate sunt, în majoritate, de pe rute din sudul şi estul ţării.

R.D.