-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:42
No menu items!

Cioloș: Vom reface poza de grup a Guvernului, pentru că a fost o gafă

spot_img

Premierul Dacian Cioloş s-a declarat deranjat de fotografia de grup a Guvernului în care femeile care deţin anumite portofolii în Cabinetul său au fost aşezate în spatele bărbaţilor, dar a precizat că acesta a fost protocolul, el adăugând că poza va fi refăcută „cu prima ocazie”.

Premierul a spus că a fost deranjat când a văzut fotografia, dar că nu a realizat gafa atunci când aceasta a fost făcută. El a precizat că a fost „regula de protocol de aranjare a ministerelor care le-a dus pe doamne în spate”, comparând situația cu cea din Parlament, la votul de încredere din plen, când a fost „puţin supărat că doamnele au fost puse în spate şi bărbaţii în faţă”. „Mi s-a explicat că aceasta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordinea alfabetică, sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică şi atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate”, a declarat premierul Dacian Cioloş, duminică dimineaţă, într-un interviu la postul public de radio.

Cioloş a menționat că fotografia de grup a miniştrilor va fi, până la urmă, refăcută.

Cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toţi miniştrii la şedinţa de Guvern, o să refacem poza şi, dincolo de orice regulă de protocol, o să-mi asum eu această responsabilitate să punem doamnele în faţă, pentru că oamenii care au făcut aceste observaţii au avut dreptate

Dacian Cioloș

guvern-ciolos

Prim-ministrul a declarat că a spus cu mândrie că „o treime din membrii Guvernului sunt femei” și că, de fapt, nu a căutat „cu orice preţ să fie aşa, dar aşa s-a întâmplat”, pentru că „echilibrul este important atunci când se ia o decizie, echilibru pe care femeile îl aduc şi noi bărbaţii avem nevoie de multe ori de acest echilibru pentru a ne tempera modul de a rezolva anumite lucruri”.

Prima fotografie de grup a Guvernului Cioloş a stârnit controverse în mediul online, una dintre critici vizând faptul că doamnele care deţin funcţii de ministru au fost aşezate pe rândurile din spate.

Valeriu Motoc