4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:13
No menu items!

Cioloș, despre eliminarea vizelor pentru Canada: Avem pârghii, lucrurile se mișcă

spot_img

Premierul Dacian Cioloș a declarat miercuri că ”lucrurile se mișcă” în vederea eliminării vizelor pentru Canada, precizând că va ține legătura cu premierul canadian Justin Trudeau și că România are pârghii, în contextul negocierilor pentru acordul comercial UE-Canada.

Declarații Cioloș, la TVR:

  • ”Sper eu să vedem progrese foarte clare și chiar decizii (…) până la sfârșitul mandatului acestui Guvern. Discuția pe care am avut-o cu prim-ministrul Trudeau a fost una eu consider foarte bună. Dacă înainte de a pleca acolo dânsul considera că acordul de liber schimb CETA cu Canada n-are nicio legătură cu vizele, după această discuție a înțeles că trebuie să abordeze acest subiect la nivel politic și că trebuie să pregătească o decizie. Văd că lucrurile se mișcă, voi ține legătura cu dânsul și am convingerea că vom vedea clarificări legate de poziția Canadei cât mai repede”.
  • ”Pentru că altfel sigur și noi avem anumite pârghii, ca stat membru al Uniunii Europene, pe care în mod clar le vom folosi, pentru că eu nu pot să concep ca România să semneze un tratat cu Canada, fără ca cetățenii români să poată să beneficieze pe picior de egalitate cu ceilalți cetățeni europeni de acest acord. E simplu.”

Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei premierului, a anunțat miercuri că va discuta luni la Bruxelles cu ministrul canadian al Imigrației John McCallum, dar și cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Bulgariei pe tema eliminării vizelor pentru Canada.

România și Bulgaria ar putea bloca ratificarea acordului de liber schimb între Canada și UE – Comprehensive Economic Trade Agreement / CETA.

T.S.