3.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 10:16
No menu items!

Cioloș, către colegii dați afară de Cîțu: “Nu ați făcut nimic greșit! El va fi cel care va lua o pauză de guvernare”

spot_img

Dacian Cioloş, copreşedintele USR PLUS, a trimis un mesaj de încurajare colegilor care au fost daţi afară din administraţie și celor care sunt vizați de Florin Cîţu. El speră că, nu peste mult timp, premierul va fi cel care va lua o pauză de guvernare.

“Am trăit și eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, știu ce ați făcut în aceste luni, cu ce dedicare și speranțe v-ați început mandatele și de ce greutăți v-ați lovit. Știu și că nu v-a fost simplu să renunțați la alte angajamente pentru a intra într-o administrație care se opune reformelor și stilului nostru de lucru. Nu ați făcut nimic greșit! Dimpotrivă, sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă și cu voturile noastre și cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetățenilor”, a scris copreședintele formațiunii politice, miercuri seară, pe Facebook.

Cioloș a transmis că îşi doreşte să lucreze „cu aceeaşi oameni din coaliţie, dar cu un alt premier”.

“Credința mea este că nu peste mult timp, el va fi cel care va lua o pauză de guvernare și voi veți face ce ați început cu profesionalism”, a adăugat Cioloș.

                                                                                                                    Adina Silav

FOTO Noaptea demiterilor: Florin Cîțu i-a destituit pe cei 26 de secretari de stat ai USR PLUS. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial