-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:53
No menu items!

Cioloș atacă a doua oară la CCR Legea pensiilor speciale

spot_img

Guvernul a sesizat din nou, în acest an, Curtea Constituțională a României cu privire la legea pensiilor aleşilor locali, după ce Parlamentul a adoptat-o, deşi fusese declarată neconstituţională.

Premierul Dacian Cioloş a subliniat, luni, la postul public de radio, că, din textul adoptat de parlamentari, nu reiese clar cum ar urma să fie finanţate aceste pensii care nu respectă principiul contributivităţii.

Cioloş a arătat că a cerut judecătorilor CCR să clarifice dacă elementele menţinute în lege sunt constituţionale. „Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituţională. Chiar astăzi (luni-n.r.) am semnat acest document pentru că în continuare din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanţate aceste pensii sau indemnizaţii speciale. Ele, aşa cum e prevăzută legea, ar urma să impacteze bugetul de stat pentru că şi bugetele locale, mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat, şi pe de altă parte nu se respectă principiul contributivităţii, legea şi astea ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou Curţii Constituţionale să clarifice dacă aceste elemente care în continuare sunt menţinute în lege sunt constituţionale”, a spus premierul.

El a mai precizat că pensiile speciale acordate anumitor categorii ocupaţionale riscă să afecteze pe termen mediu şi lung sustenabilitatea sistemului de pensii din România.

Curtea Constituţională a admis, la începutul anului, contestaţia Cabinetului Cioloş privind constituţionalitatea legii privind pensiile aleşilor locali. Judecătorii au invocat faptul că nu este indicată sursa de finanţare, dar au arătat şi că actul normativ discriminează între categoriile de aleşi locali, simplii consilieri locali şi judeţeni fiind exceptaţi de la lege.

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat marţi legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, care fusese declarată neconstituţională de CCR, la sesizarea Guvernului. Parlamentarii au reanalizat legea şi au stabilit că pensiile speciale vor fi finanţate de la bugetele locale.

Dacă anumite prevederi din lege, altele decât la prima sesizare a CCR, vor fi declarate neconstituționale, legea va fi trimisă din nou la reexaminare, însă aceasta ar putea fi dezbătută abia la toamnă, după vacanța paralemtară, dacă nu este organizată o sesiune extraordinară.

Valeriu Motoc