-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:17
No menu items!

Cioloş a vrut să demisioneze în 2016, dar Iohannis a refuzat. „Îi era teamă de instabilitate”

spot_img

Fostul premier Dacian Cioloş a dezvăluit la Prima News că, în 2016, a fost presat de PNL și chiar de președintele Klaus Iohannis să candideze din partea liberalilor, însă șeful statului a refuzat condiția pusă de Cioloș. „Îi era teamă de instabilitate”, a spus Dacian Cioloş.

„O să vă spun un lucru pe care nu cred că l-am mai spus. Mi-au solicitat atunci (în 2016 – n.r.) şi USR, şi PNL să mă implic în alegeri şi să candidez. Şi le-am spus amândurora că, atâta vreme cât m-am angajat că nu voi candida, eu vreau să-mi ţin cuvântul. Nu vreau să fac cum a făcut Ion Iliescu, când a făcut FSN şi a spus că va fi arbitru, va organiza primele alegeri libere, şi s-a trezit cu câteva săptămâni înainte că transformă FSN în partid. Nu voiam să fac jocul acesta”, a spus Dacian Cioloş la Prima News, potrivit News.ro.

În noiembrie 2015, Dacian Cioloş a fost desemnat prim-ministru de preşedintele Klaus Iohannis după demisia lui Victor Ponta, în urma incendiului de la Colectiv. În momentul învestirii, Cioloş a promis că va rămâne premier tehnocrat şi că nu va participa la alegerile parlamentare din 2016.

„Mă retrag din funcţia de premier” Ulterior, pe parcursul anului 2016, liberalii, conduşi la acea vreme de Alina Gorghiu, i-au cerut lui Dacia Cioloş să candideze pe lista PNL la alegerile parlamentare, însă Cioloş a refuzat.

„În toamnă (înainte de alegerile parlamentare din 2016 – n.r), când PNL şi USR, dar mai ales PNL, cu foarte multă insistenţă mi-au propus să intru în partid şi să candidez, am dat acelaşi răspuns (negativ – n.r.). Chiar şi domnul preşedinte Klaus Iohannis a insistat să intru în PNL şi să candidez la alegeri. După acele insistenţe, am spus:

«Bun, dacă doar asta e soluţia pentru un succes în alegeri, îmi asum. Nu mi-e teamă şi-mi asum lucrul acesta. Dar nu pot să amestec un guvern pe care l-am format independent de la început şi care trebuie să organizeze alegerile. Nu pot să rămân premier, să organizez alegerile şi să fiu şi pe lista de candidaţi a unui partid». Şi atunci i-am spus domnului preşedinte: «E o singură variantă, mă retrag din funcţia de premier şi mă duc pe listă. Poate să fie unul dintre miniştrii care să asigure interimatul pentru perioada alegerilor şi apoi noul guvern».

Domnul preşedinte nu a fost de acord cu asta pentru că îi era teamă de instabilitate”, a dezvăluit Dacian Cioloş.

În 2016, PSD – condus la ace vreme de Liviu Dragnea – a câştigat alegerile parlamentare cu un scor istoric: 45%. PNL, care a intrat în campanie cu promisiunea că Dacian Cioloş va rămâne prim-ministru, a obţinut abia 20%. Întrebat dacă refuzul de a candida pe lista PNL pentru Parlament a dus la ruperea relaţiei cu preşedintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloş a spus că nu.

„Din punctul meu de vedere, nu. Eu am avut o relaţie decentă cu domnul preşedinte multă vreme după aceea, în sensul că am ţinut legătura, am avut schimburi de opinie pe subiecte legate de România, de UE. Chiar şi în perioada în care am fost liderul grupului RENEW am ţinut legătura cu dânsul. N-am mai avut ocazia să discut cu dânsul de când s-a format Guvernul Ciucă”.

D.Constantin