- Sorin Roşca Stănescu
Oare de ce atât de mulţi romani îi cer demisia preşedintelui? Cu ce a greşit el? A luat mită de la clanul cămătarilor? Dar nu există absolut nicio dovadă în acest sens. Este el vinovat de isprava fratelui? Fraţii nu ţi-i alegi. Ţi-i dă Dumnezeu. Şi nu chiar preşedintele este cel care a afirmat, plin de emoţie, că, între statul de drept şi reflexul natural de a-ţi apăra fratele, alege statul de drept? De ce este blamat Traian Băsescu? De ce nu este el felicitat?
Întrebarea, pusă în aceşti termeni, care ne plasează cumva în tabăra susţinătorilor domniei sale, este totuşi corectă în sine. Şi merită o încercare de răspuns. Cu atât mai mult cu cât, iată, apar teorii pe care, înainte să le aruncăm la ladă de gunoi, trebuie să le cercetăm îndeaproape. Că, de pildă, cea conform căreia familia prezidenţială este victima unei înscenări pusă la cale de adversarii politici, Voiculescu, Victor Ponta şi aşa mai departe, prin utilizarea serviciului secret al Ministerului de Interne şi folosind drept masă de manevră un clan al rromilor. Dacă Mircea Băsescu, a cărui psihologie a fost îndelung studiată, a muşcat dintr-o momeală abil întinsă încă în urmă cu câţiva ani? O momeală în care a fost pusă suma de 600.000 de euro. Omul nu a rezistat şi a făcut hap. Şi nu i-au mai rămas în fălci decât 250.000 de euro. Ceilalţi au ajuns cine ştie unde. De ce să nu dăm crezare existenţei unei conspiraţii, al cărei creier infernal este domnul Pavel Abraham? Care, ce să vezi, a ajuns avocatul clanurilor. Oare e întâmplător?
Asemenea teorii ale conspiraţiei vor mai fi lansate pe piaţa atât timp cât acest caz, al legăturilor murdare dintre clanul Bercea Mondialu’ şi clanul Băsescu, nu va fi soluţionat definitiv. Şi nu mi se pare deloc incorect că toţi cei care, într-un fel sau altul, sunt siliţi să plătească o poliţă politică sau de credibilitate pentru acest dosar penal deschis de DNA să încerce, utilizând fel de fel de argumente, să diminueze prejudiciul. Aşadar, hai să încercăm să răspundem împreună la întrebarea cheie. A greşit cu ceva preşedintele Traian Băsescu, astfel încât să i se ceară demisia? Sau ar trebui felicitat pentru că îşi rupe sufletul şi alege, sacrificându-şi fratele, statul de drept? Aşadar, din zicerea domnului Traian Băsescu, ce urmează să deducem imediat? Că el avea de ales. Deci preşedintele unui stat poate opta într-o situaţie de acest fel. Fie lasa o anchetă penală şi un proces să curgă cu riscul de a-şi vedea fratele după gratii, fie nu. Prin urmare, el are posibilitatea de a opri cercetările penale, de a preveni un proces sau cel puţin de a influenţa justiţia în folosul unei rude apropiate. Şi a ales să nu facă acest lucru.
Preşedintele României este un erou. Pus în faţa unei alegeri dramatice, el prefera să îşi vadă frăţiorul dus pe eşafod, pentru a proteja instituţiile statului. Ale acelui stat pe care afirmă că l-a reformat. Şi pe care alţii încearcă să-l distrugă. Acum să ne gândim mai bine. Să privim această afirmaţie ceva mai atent. Ce face cinstitul domn Traian Băsescu? Ne comunică că ar fi putut influenţa justiţia, dar, în mod demn şi responsabil, nu a făcut acest lucru. Poftim? Cum ar fi putut influenţa Traian Băsescu o justiţie despre care pretinde că este liberă? Nesupusa nici unei presiuni politice. Neaservita. Desigur, el include în categoria de justiţie – ca de altfel şi colaboratorii săi apropiaţi – instituţia numită DNA. Care, de fapt, este alcătuită din procurori. Din avocaţi ai statului. Din altceva decât justiţia propriu-zisă. Care este exclusiv servită de către judecători. Dar mă rog. Să continuăm deci raţionamentul. La ce ne conduce el?
Concluzia, dacă privim lucrurile din această direcţie, este cât se poate de uşor de tras. Şi, în acelaşi timp, cât se poate de tristă. Arătând că poate să aleagă, preşedintele ne comunica, nici mai mult, nici mai puţin, că el avea posibilitatea, şi o are în continuare, de a înrâuri lucrurile. De a influenţa, într-un fel sau altul, mersul unei anchete şi apoi al unui proces penal. Dar cum ar putea să facă asta? Dacă ar fi să-l credem, pentru că, de această dată, el spune acest lucru, nu noi, atunci, pe cale de consecinţă, prima pârghie pe care o are la dispoziţie un preşedinte, care poate sau nu poate, în funcţie de cum vrea, să afecteze statul de drept, este şeful DNA. Doamna Laura Codruta Kovesi. Procurorul şef al acestei instituţii, al cărei rol este să diminueze marea corupţie. Doamna Kovesi care, întâmplător sau nu, are o situaţie similară în familie. Tatăl ei a încercat şi el să influenţeze o anchetă penală, într-un mod aproape identic cu cel de care se face vinovat Mircea Băsescu. Şi cu stenograme că la carte, de astă dată cât se poate de oficiale, făcute chiar de către SRI. Şi nu i s-a întâmplat nimic tatălui doamnei Kovesi. Şi nici doamnei Kovesi. Oare întâmplător? Sau poate şi atunci a fost o cursă pusă la cale de domnul general, avocat şi profesor Abraham. Prin această pârghie deci, Traian Băsescu ar putea bloca ancheta penală a fratelui său. Dar nu o face, din respect faţă de statul de drept. Însă recunoaşte că ar putea să o facă.
A doua pârghie prin care preşedintele ar putea, după cum singur sugerează, să afecteze statul de drept se afla chiar în inima justiţiei propriu-zise. Adică să pună mâna pe telefon sau, dacă nu, la o cafea şi să-i ceară doamnei Livia Stânciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe care el însuşi a numit-o acolo, să rezolve lucrurile. Ar face asta ilustrul magistrat pentru ilustrul preşedinte? Eu sper că nu. Dar ce să-i faci? Domnul preşedinte Traian Băsescu are un răspuns afirmativ la această întrebare. De vreme ce ar putea opta pentru afectarea statului de drept, dar nu o face.
În consecinţă, eu îi rog pe cititori să aleagă la rândul lor. Şi să răspundă la întrebarea: A recunoscut sau nu Traian Băsescu că ar putea perturba buna funcţionare a statului de drept? Şi dacă da, este el un erou că nu a făcut acest lucru? Sau, dacă ar fi întreprins ceva, scandalul ar fi fost totuşi mult prea mare?