Reprezentanții Statelor Unite și ai Rusiei se vor întâlni marți, la Riad pentru a discuta despre restabilirea relațiilor bilaterale. Moscova a confirmat evenimentul și a anunțat cine va reprezenta administrația lui Vladimir Putin la negocieri.
Luni dimineață, secretarul de stat Marco Rubio a ajuns în statul din Orientul Mijlociu, acolo unde marți ar urma să aibă loc discuții între SUA și Rusia privind războiul din Ucraina.
Potrivit Kremlinului, ministrul de Externe Serghei Lavrov și consilierul prezidențial Iuri Ușakov călătoresc în capitala Arabiei Saudite cu un mandat direct din partea președintelui rus. Întâlnirea cu oficialii americani va avea ca obiectiv principal relansarea relațiilor ruso-americane și pregătirea unor eventuale negocieri privind situația din Ucraina. De asemenea, discuțiile vor viza organizarea unui posibil summit între liderii celor două țări.
Conform Reuters și EFE, agenda întâlnirii include subiecte esențiale precum refacerea dialogului diplomatic, stabilirea pașilor pentru un summit prezidențial și conturarea unor negocieri de pace legate de conflictul ucrainean.
Întrebat despre o posibilă întâlnire între Vladimir Putin și președintele american Donald Trump în Arabia Saudită, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze. Totodată, el a confirmat că Lavrov și Ușakov vor pleca spre Riad luni.
D.Constantin