-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:57
No menu items!

Cine va fi viitorul premier al României

spot_img

Un scenariu dus la extrem prevede chiar și alegerile anticipate

guvern

Liderii coaliției aflate la guvernare, respectiv ai PSD, UNPR și PC, discută, în aceste zile, despre tandemul în care va merge Victor Ponta, clasat pe primul loc în turul 1 de scrutin, cu persoana nominalizată pentru a ocupa funcția de premier, rămasă vacantă în cazul în care candidatul PSD câștigă alegerile. De cealaltă parte, și liderii Alianței Creștin Liberale caută un om pentru funcția de șef al Executivului, deși e greu de închipuit cum ar putea reuși, ținând cont că nu au majoritate parlamentară.

Prim-vicepreședintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, luni, că, marți, va exista o discuție în coaliția de guvernare, în care se va analiza votul de duminică și în cadrul căreia se va discuta de asemenea despre viitorul premier. „E important să vedem cum convingem oamenii. Mâine va fi o discuție normală în coaliție, o scurtă analiză a votului de ieri. Probabil va fi o discuție despre următorul premier. Nu știu dacă e bine ca premierul să fie de la PSD. Nu e obligatoriu ca premierul să fie de la PSD… PSD e conectat ca Ponta să fie președinte”, a precizat Liviu Dragnea.

De altfel, declarația lui Liviu Dragnea întărește ce a spus Victor Ponta cu mult timp înaintea alegerilor. Liderul PSD a afirmat, în luna august, că nu este obligatoriu ca viitorul premier să fie de la PSD, dar că acesta trebuie să fie o pro-european şi un om cu care să poată lucra.
Important e să fie un premier care să continue programul actual, trebuie cineva care să aibă sprijinul nu doar al PSD, ci şi a PC, al UNPR, al PLR dacă intră la guvernare, al UDMR. Există această înţelegere a faptului că în eventualitatea în care vom câştiga funcţia de preşedinte, premierul nu e obligatorii să fie tot de la PSD. Cunosc foarte bine PSD, nu cred că trebuie să aibă tot. E important ca viitorul premier să fie sprijinit de toată coaliţia, nu doar PSD, să fie pro-european, pro-atlantist convins, dar în acelaşi timp capabil să gestioneze Guvernul cu care să pot să lucrez. Un singur nume o să-l neg: Traian Băsescu. Nu-l voi numi premier

Victor Ponta

Cert este că viitorul premier va fi desemnat de noul președinte al României și susținut de majoritatea parlamentară, adică de PSD, UNPR, PC, PPDD și, eventual PLR. Variantele vehiculate sunt George Maior, care a anunțat că își va prezenta mandatul noului președinte, urmând ca acesta să decidă, Călin Popescu Tăriceanu sau Teodor Meleșcanu.

Sigur, mai există varianta în care Victor Ponta ar pierde alegerile, iar, în această situație, Liviu Dragnea a precizat că președintele PSD nu va fi schimbat nici de la conducerea partidului, nici de la șefia Guvernului.

Un scenariu extrem

De partea cealaltă, chiar dacă nu au anunțat nimic oficial, și liderii ACL sunt în căutarea unui premier, urmând să înceapă discuții și negocieri, fie cu PMP, fie cu Monica Macovei, care l-ar putea srijini pe Klaus Iohannis în finală. Singura problemă este că, în cazul unor negocieri pe această temă, ACL și Klaus Iohannis nu au nimic de oferit, pentru că, neavând majoritate parlamentară, nu pot propune premierul. Rămâne ca ACL să se resemneze cu scorul din turul 1 și să spere la majorarea procentelor pentru a-l învinge pe Victor Ponta.

Există și un scenariu extrem, acela în care Klaus Iohannis propune, ca nou președinte, un premier, iar Parlamentul nu-i acordă votul de încredere în 60 de zile sau respinge de două ori nominalizarea, astfel că șeful statului poate dizolva Parlamentul ajungându-se la alegeri anticipate.