1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:26
No menu items!

Cine trebuie să depună declaraţii pe proprie răspundere pentru a beneficia de plafonarea preţului la energie electrică

spot_img

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vine cu precizări cu privire la categoriile de persoane care trebuie să depună declaraţie pe proprie răspundere la furnizor pentru a beneficia de plafonarea preţului la energie electrică, subliniind că, în cazul clienţilor finali casnici cu un singur loc de consum, aceştia beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează.

”Facem precizarea că numai clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, familiile monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, precum şi clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă, trebuie să depună Cerere şi Declaraţie pe proprie răspundere la furnizor, restul clienţilor casnici beneficiază de preţ plafonat în mod automat fără alte formalităţi”, subliniază ANRE.

Precizările sunt făcute ca urmare a noilor modificări legislative instituite prin Legea nr. 357/2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022—31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Conform ANRE, pentru circa 5 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclusă şi se aplică următoarelor categorii de clienţi:

  1. al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv;

2. care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate;

3. care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate;

4. familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere; preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate;

5. Pentru circa 2,8 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclusă, pentru consumul lunar cuprins între 100,01 şi 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclusă.

În cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclusă, de acest plafon beneficiind circa 0,8 milioane de clienţi casnici.

În cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, astfel:

1.clientul final casnic cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar,

2.clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.

”Având în vedere noile categorii de clienţi finali introduse care pot beneficia de preţul plafonat în urma depunerii unei cereri şi declaraţii la furnizorul de energie electrică, pentru a uşura procedura, ANRE a elaborat un model de Cerere şi un model de Declaraţie pe proprie răspundere pentru a fi folosite în relaţia cu furnizorul. Atât cererile, cât şi declaraţiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât şi în format electronic”, a precizat ANRE.

                                                                                                                    Adina Silav