4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:59
No menu items!

Cine sunt turcii care construiesc baza americană de la Deveselu

spot_img

Compania este „abonat” la contractele Guvernului american, în special în domeniul apărării

deveselu

Compania turcească Zafer Taahhut Insaat ve Ticaret A.S. (Zafer), care a obținut contractul pentru realizarea unor lucrări la baza americană de la Deveselu, este una dintre societățile „abonate” la contracte cu Guvernul american.

Contractul din România, în valoare de 33,6 milioane de dolari, pentru construirea unei clădiri cu două etaje în care vor fi amenajate mai multe încăperi şi o cantină, un depozit, o unitate medicală, un punct de control la intrarea în bază şi alte facilităţi, nu este singura „colaborare” a companiei turceşti cu autorităţile de la Washington, scrie expresmagazin.ro.

Zafer este o obişnuită a lucrărilor militare comandate de forţele americane, obţinând, în ultimii, şi  alte contracte la fel de avantajoase. Chiar în luna mai a.c., Zafer a fost contractata de Departamenttul de Stat al SUA pentru lucrări de consolidare a securităţii în Sana’a, capitala Yemen, în cuantum de 22,394,111.96 dolari americani.

În 2013, aceeaşi companie turcească a obţinut de la Forţele Navale ale Statelor Unite un contract în valoare de 10,562,502 dolari americani, pentru construcţia unor depozite în bază militară americană din Djibouti.

De altfel, relaţia dintre compania turcească Zafer Taahhut Insaat ve Ticaret A.S. şi Guvernul Statelor Unite nu se rezuma la contractele obţinute în ultimii ani. În 2004, Corpul Inginerilor Militari (Statele Unite) a atribuit societăţii turceşti un contract în valoare de 5,207,000 dolari americani pentru construirea unei staţii de epurare a apei în Irak. Contractul a fost unul deosebit de controversat, în condiţiile în care Guvernul american a semnat mai multe acte adiţionale, suma finală a fost modificată simţitor, iar compania turcească a depăşit termenul de execuţia a lucrării cu 266 de zile.

Andrei Tudor