Guvernul va aloca aproximativ 620.000 de lei pentru exproprierea a 12 terenuri
Ministerul Transporturilor a publicat lista exproprierilor necesare finalizării autostrăzii București-Ploiești. Guvernul va aloca aproximativ 620.000 de lei pentru exproprierea a 12 terenuri unde se vor amenajarea bazine de retenție pe raza localității Voluntari-Ilfov, prin care trece Autostrada București-Ploiești.
În fruntea listei cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al Autostrăzii București-Ploiești se află Gabriela Crăiniceanu, fosta șefă de cabinet al ex-deputatului PSD Viorel Hrebenciuc și vicepreşedintă a Bankcoop, care va încasa aproximativ 17.000 de lei pentru 178 mp de teren expropriat.
Nepotul lui Gigi Becali, Lucian Mihail Becali, va fi despăgubit cu aproximativ 69.000 de lei pentru două terenuri cu o suprafață totală de 723 mp. De asemenea, nepotul latifundiarului din Pipera, a încasat peste 62.000 de euro pentru opt terenuri aflate în Voluntari pe traseul Autostrăzii București-Ploiești.
Pe lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al Autostrăzii A 3 se află și Marin Alexandru, care, împreună cu De Romeo Stefano și Vasile Radu, vor încasa circa 174.000 de lei pentru 1.839 mp de teren. Cele trei persoane au încasat încă aproximativ 111.000 de lei pentru trei loturi expropriate, în suprafață totală de 3.500 mp, aflate pe aliniamentul autostrăzii.
Potrivit notei de fundametare privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasament suplimentar, al Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, bazinele de retenție se amenajează pe o suprafață de 750 m, pe raza localităţii Voluntari, la km 4+200 şi km 4+950 al autostrăzii.
Pentru prezentul proiect este necesară aprobarea sumei estimate cu titlu de despăgubire, în valoare de 621 mii lei aferentă pentru 12 imobile, în suprafaţă totală de 7.188 mp, prevăzute în anexa nr. 2. Suma de 621 mii lei aferentă imobilelor prevăzute în anexa nr. 2, rezultă din raportul de evaluare întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii de Guvern nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a acesteia
Nota de fundamentare
Potrivit calculelor, despăgubirea terenurilor necesare amenajării unor bazine de retenție lângă Autostrada București-Ploiești costă circa 20 de euro/mp.
Ștefan Etveș
Alexandru Maghiar