3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:30
No menu items!

Cine sunt cei 7 judecători din BEC pentru alegerile locale şi europarlamentare

spot_img

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a desemnat vineri, prin tragere la sorţi, pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare şi locale din luna iunie.

Conform rezultatelor tragerii la sorţi, cei şapte judecători sunt: Gheorghe Liviu Zidaru – Secţia I Civilă, Adina Georgeta Ponea – Secţia I Civilă, Ianina Blandiana Grădinaru – Secţia a II-a Civilă, Ruxandra Monica Duţă – Secţia a II-a Civilă, Leontina Şerban – Secţia Penală, Ioana Bogdan – Secţia Penală, Vasile Bîcu – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. 

Tragerea la sorţi a avut loc în şedinţă publică, unde au participat judecători de la ICCJ, reprezentanţi ai partidelor, dar şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.

Guvernul a adoptat pe 8 martie o ordonanţă de urgenţă care prevede comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, stabilind data de 9 iunie pentru ambele tipuri de scrutin.

                                                                                                      Adina Bucur Silav