4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:13
No menu items!

Cine sunt cei 6 candidați la șefia DIICOT

spot_img

Șase procurori s-au înscris în cursă – actualul șef interimar al DIICOT, alți 4 șefi din structurile Direcției și un procuror DNA

DIICOT Sigla_SZ

Elena Giorgiana Hosu, actual șef interimar al DIICOT, adjunct al Direcției este printre favoriți. Și-au depus candidaturile alți patru colegi ai Giorgianei Hossu – Ioana Bogdana Albani de la structura centrală a DIICOT, Serviciul de prevenire și combatere a criminalității informatice, Cătălin Borcoman, șeful structurii de la Brașov, Adrian Glugă – șeful DIICOT Craiova și Daniel Constantin Horodniceanu, șeful DIICOT Iași. Nu în ultimul rând, al șaselea candidat este un procuror DNA, Nicolae Lupulescu, procuror militar șef adjunct la Secția Militară.

Ministerul Justiției precizează că marți, a doua zi după depunerea candidaturilor, un candidat, al șaptelea, a cerut în scris anularea înscrierii. Mircuri, 18 martie, cei șase candidați sunt invitați la discuții la Ministerul Justiției.

Hosu Giorgiana_SZ (3)

Giorgiana Hosu este, din anii 2000, autoarea unor rechizitorii complicate, precum: Privatizarea CICO (a cărei „creier” a fost fugarul om de afaceri româno-israelian Sorin Beraru), dosarele economice ale lui Omar Hayssam, Sorin Ovidiu Vîntu (dosarele PetromService), fraţii Awdi (condamnaţi pentru devalizarea Rodipet şi anchetaţi încă pentru infracţiuni economice şi finanţarea terorismului).

Cătălin Borcoman
Cătălin Borcoman

Cătălin Borcoman, adjunct al DIICOT pentru scurt timp, a semnat rechizitoriile sensibile privindu-l pe spionul militar Achim Floricel, dar şi fuga din România a sirianului condamnat şi pentru terorism Omar Hayssam.

Ioana Albani, cel mai titrat procuror român de cybercrime, premiat cu titlul de „Procurorul anului” la Summitul Mondial al Procurorilor Generali de la Seul (2008) pentru rechizitoriul prin care a trimis în judecată o reţea complicată de hackeri care înşelaseră cu peste 10 milioane de euro mii de cetăţeni americani.

horodniceanu

Daniel Horodniceanu, șeful DIICOT Iași de ani de zile, a fost primul pocuror care a sesizat Ministerul Transporturilor asupra garanției lui Gruia Stoica, că nu e legală. În ultimii ani, la Iași a mai fost finalizat un dosar complex, cu personaje celebre din mediul politic, economic, medical sau chiar din Poliție, acuzate că au facut sex cu minore cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Adrian Glugă, șeful DIICOT Craiova s-a ocupat de celebrele clanuri șigănești din județul Olt.

Potrivit legii, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

M. Chiper / M. Nedelcu