1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:34
No menu items!

Cine spera ca dobânzile la depozite să crească în 2014 să uite. Cum va evolua costul creditelor

spot_img
Caz tragic în BCR. Un angajat a făcut atac cerebral când a aflat că va fi dat afară. EXCLUSIV
foto: bcr.ro

Dobânzile la depozitele pe termen scurt își vor menține trendul de scădere și în 2014, în condițiile în care băncile vor încerca să încurajeze tot mai agresiv economisirea pe termen lung, dar și extinderea portofoliului de management al activelor. Potrivit lui Andrew Gerber, director pe managementul produselor de retail al BCR, scăderea câștigurilor la economiile din bănci ale românilor a fost efectul advers al ajustării dobânzilor la credite, în special la cele în lei, care au ajuns la niveluri apropiate de cele la euro.

”Vizăm două metode de încurajare a economisirii. Prima – depozitele pe termen lung, la dobânzi mai bune decât cele de acum. De ce? Românii au obiceiul de a economisi pe termen scurt, de regulă prin depozite la 3 luni (…) De aceea vrem să încurajăm economisirea pe termen mai lung. A doua metodă, vrem să atragem și investițiile celor cu disponibilități mai mari, să încurajăm managementul activelor”, a declarat Gerber.

Cât privește creditarea, reprezentanții BCR spun că tendința de creștere a împrumuturilor în lei, în defavoarea celor în euro, va continua și în 2014, iar dobânzile au șanse să scadă.

”România este o piață extrem de competitivă pentru creditare, așa că dobânzile, de regulă, scad pe astfel de piețe. În plus, dacă și ROBOR va scădea suplimentar, argumentele sunt cu atât mai puternice (…) Nu cred însă că vom mai ajunge la nivelurile creditării dinainte de 2008 și, personal, nici nu cred că ar fi bine dacă analizăm modul în care se acordau credite atunci, când nu existau criterii de prudențialitate”, a precizat Greber.

Reprezentantul BCR a adăugat că speră ca 2014 să fie anul revenirii creditării în România. Banca mizează, anul viitor, pe o cotă de piață de minimum 20% la creditele de consum și estimează că va epuiza, în totalitate, plafonul alocat pentru Prima Casă, deși acest program nu constituie focusul exclusiv pe partea de credite imobiliare. Astfel, paritatea creditării standard/creditare prin Prima Casă este de 50% – 50% la BCR.

Creditele pentru locuințe acordate de BCR în acest an s-au dublat față de 2012, portofoliul băncii depășind 1.500 de contracte. Însă împrumuturile au fost orientate mai mult spre modernizare și renovare, și mai puțin spre achiziția unei case. Valoarea medie a investiției este de 14.600 de euro.

BCR Banca pentru Locuințe a redus dobânda la creditele intermediare şi anticipate acordate în lei şi garantate cu ipotecă, de la 7% şi, respectiv, 8% pe an la doar 6,25% pe an, pe toată perioada creditului.

BCR anunța, la sfârșitul lunii august a acestui an, că reduce dobânzile la creditele în lei cu procente de până la 3,4%, fiind prima instituție de credit care anunța o astfel de măsură după ce BNR a coborât dobânda-cheie până la de 4,5%. Cu toate acestea, BCR a scăzut și dobânzile la depozite, cu valori cuprinse între 0,25% și 0,5%. Măsura a intrat în vigoare la începutul lunii septembrie.

“Având în vedere resursele masive de depozite în lei ale BCR şi oportunităţile de a plasa aceste lichidităţi, decizia noastră reflectă condiţiile actuale ale pieţei. Preconizăm că piaţa se va alinia la acest nivel. Ne concentrăm în continuare să atragem resurse şi să le plasăm în credite la condiţii cât mai avantajoase pentru clienţii noştri”, declara, la acel moment Andrew Gerber.

Decizia BCR a fost urmată și de alte bănci. UniCredit Ţiriac Bank, de pildă, a redus începând cu luna octombrie cu până la 2,31% dobânzile pentru toate facilităţile de credit garantate cu ipotecă acordate în lei.

Banca Națională a României (BNR) a transmis la începutul lunii noiembrie că există, în continuare, spațiu pentru reducerea ratelor dobânzilor la creditele acordate de instituțiile de credit, după ce a scăzut dobânda-cheie la minimul istoric de 4% pe an.

Banca centrală a încercat tot mai agresiv, în ultimul an, să încurajeze creditarea, mai ales pe cea în monedă națională, însă băncile au răspuns greu și neuniform la îndemnul BNR. Mai mult, băncile au ales mai întâi să coboare dobânzile la depozite. Astfel, în acest moment, dobânzile de depozitele pe trei luni sunt între 4,55% și 2,98% pe an, în funcție de pachetul oferit de bancă. Câștigul la economii crește cu 0,5% în cazul depozitelor pe 2 ani.

Cosmina Croitoru