4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:25
No menu items!

Cine și-a pierdut permisul auto poate solicita online un duplicat. Trebuie să ajungă însă tot ghișeu

spot_img

Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita un duplicat direct prin intermediul serviciului online. 

”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita un duplicat direct prin intermediul serviciului online disponibil pe site-ul https://dgpci.mai.gov.ro, eliminând necesitatea prezenţei fizice la ghişeu”, conform MAI.

Pentru emiterea online a duplicatului permisului de conducere cetăţenii vor trebui să urmeze următorii paşi:

  1. Să deţină cont de utilizator pe site-ul https://dgpci.mai.gov.ro
  2. Să transmită prin intermediul aplicaţiei informatice următoarele documente:

  – Cererea solicitantului completată şi semnată, bifând rubrica aferentă emiterii duplicatului permisului de conducere şi completând în mod corespunzător motivul solicitării;

– Actul de identitate, în termenul de valabilitate, în copie;

  1. Să achite contravaloarea permisului de conducere (89 lei) prin intermediul procesatorului de plăţi disponibil pe site.

Singura modalitate de creare a conturilor de utilizator implică prezentarea solicitantului, o singură dată, pentru identificare la oricare ghişeu de permise sau înmatriculări.

MAI anunţă că va face demersuri şi în ceea ce priveşte digitalizarea serviciilor privind înmatricularea vehiculelor.

                                                                                                                Adina Bucur