Cody Walker, fratele mai mic al regretatului actor Paul Walker, care şi-a pierdut viaţa pe 30 noiembrie, într-un accident de mașină, ar putea fi cel care va interpreta personajul Brian O’Conner în ultimele secvenţe din filmul „Furios şi iute 7”, informează contactmusic.com.
Cody Walker, de profesie cascador, ar putea continua filmările la pelicula „Fast & Furious 7” în locul lui Paul Walker, ca un omagiu adus actorului.
“Producătorii au avut o serie de întâlniri (cu Cody Walker, n.r.), imediat după moartea lui Paul”, a declarat o sursă pentru site-ul MailOnline, adăugând că “ei şi-au dat seama că au nevoie de cineva care să arate ca Paul pentru a termina filmul şi atunci l-au abordat pe fratele său, Cody, care îi seamănă”.
Cody ar putea fi filmat din spate şi de la distanţă, iar, dacă este nevoie de un prim-plan cu actorul, poate fi editat ulterior prin programe specializate, astfel încât să nu se observe diferenţa dintre cei doi, susține sursa citată.
C.A.