-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:59
No menu items!

Cine îl vrea pe Codruț Marta declarat mort

spot_img

Prima soție a lui Codruț Marta (fost șef de cabinet al lui Sorin Blejnar în perioada în care acesta era șef al Fiscului) cere magistraților Judecătoriei sectorului 2, din Capitală, să-l declare oficial mort pe fostul ei soț.

Raluca Merfu (fostă Șerban), de profesie avocat, a depus acțiunea care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 pe 18 februarie anul acesta.

Articolul 49 din Codul civil prevede, la alineatul 1: când “o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă”. „Dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic”, prevede același articol de lege.

Codruţ Marta este dat în urmărire internaţională din 2012.

În iulie 2012, tatăl lui Codruț Marta, Alexandru Marta vorbea, într-un interviu, despre Raluca Merfu (Șerban). Potrivit lui Alexandru Marta, cei doi s-au căsătorit în 2006 și au divorțat în toamna anului 2009, “de comun acord”.

R.D.