-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:40
No menu items!

Cine este Răzvan Cotovelea, propus ministru pentru Societatea Informațională

spot_img

razvan_cotovelea

Răzvan Cotovelea, propus de premierul Victor Ponta ministru pentru Societatea Informaţională, este un specialist în fonduri europene, ultima funcţie publică fiind cea de secretar de stat în MAEUR, sub mandatul lui Leonard Orban.

În vârstă de 41 de ani, Alexandru Răzvan Cotovelea, este absolvent al Politehnicii din Bucureşti, Facultatea de Energetică.

Potrivit CV-ului său, Cotovelea a-a specializat pe fonduri europene, după ce a participat la cursuri de pregătire profesională în mai multe ţări, printre care Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia, Suedia, Olanda, Germania şi Franţa, în domeniul ştiinţelor politice şi economice, diplomaţiei, afacerilor europene, politici publice, problematica fondurilor structurale şi managementului programelor europene.

În perioada 1998-1999, Răzvan Cotovelea a condus Direcţia Asistenţă pentru Aderare din cadrul Departamentului pentru Integrare Europeană, subordonat Guvernului. În 1999, Direcţia Asistenţă pentru Aderare a trecut la Ministerul de Externe, unde Cotovelea a fost şi coordonator naţional pentru programul PHARE.

După înfiinţarea Ministerului Integrării Europene în 2000, Răzvan Cotovelea a continuat să fie director la Direcţia Asistenţă pentru Aderare şi coordonator naţional pentru programul PHARE în cadrul acestei instituţii.

Între 1 aprilie 2004 şi 2 martie 2011, a fost angajat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, unde a fost Director General al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale şi cordonator naţional adjunct al Asistenţei Financiare Nerambursabile.

Din 20 septembrie 2011 până în decembrie 2012 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene.

În 2005, a primit titlul de Cavaler al Ordinului Naţional „Pentru Merit”, pentru importante servicii aduse României în dezvoltarea şi gestionarea fondurilor europene.

Potrivit declaraţiei de avere completată pe 7 iunie 2012, Cotovelea a moştenit în 2002 un apartament cu o suprafaţă de 30,26 metri pătraţi.

În 2011 avea două conturi curente în lei, în valoare totală de 20.597 lei, unul în euro – 1.200 de euro – şi patru depozite în lei – 77.765,77 lei.

Din declaraţia de avere reiese că Răzvan Cotovelea a obţinut, în 2011, venituri în valoare de 2.685 de lei din activitatea didactică, el fiind profesor asociat la SNSPA. În acelaşi an a primit dividente 69.202,13 lei de la CRR Power Team Consulting. Conform declaraţiei de interese, Cotovelea a fost administrator şi acţionar unic al CRR Power Team Consulting, până pe 11 mai 2012.

R.D.