1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:47
No menu items!

Cine este românul cu dublă cetățenie din Israel, răpit de Hamas în Fâșia Gaza. VIDEO Soția românului: „Trebuie să se întoarcă acasă!”

spot_img

Tal Haimi, un român cu dublă cetățenie care trăia în Israel, este printre persoanele răpite de teroriștii Hamas, au anunțat autoritățile de la Tel aviv. MAE român a confirmat că românul era pe lista celor dispăruți din Israel după atacul Hamas din 7 octombrie.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că există o persoană cu dublă cetățenie, română și israeliană, care se află ostatic în Fâșia Gaza.

”În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că potrivit informațiilor furnizate de către autoritățile israeliene, unul dintre cetățenii cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel, semnalat inițial în lista persoanelor dispărute, este ostatic în Fâșia Gaza.

Până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în Statul Israel și mențin contactul cu autoritățile israeliene”, a transmis MAE.

Românul se numește Tal Haimi, are 41 de ani și trăia în Israel împreună cu familia sa, soția și cei trei copii. Conform unor informații de la autoritățile din Tel Aviv, și sora sa s-ar afla printre ostaticii luați de Hamas. Tal Haimi este recrut rezervist în Divizia Gaza și este adjunct al Rabinatului în unitatea de apărare a kibbutzului în care locuia, Nir Yitzhak. 

Conform Channel 13, Tal Haimi este căsătorit cu Ella și esre tatăl a trei copii, Einav, Nir și Udi, gemenii, fată și băiat în vârstă de 9 ani, și un băiat de 6 ani. Tal s-a născut și a crescut în Nir Yitzhak, a lucrat ani de zile la ferma din kibbutz și acum e inginer la o fabrică din Revivim. „Un tată și un soț uimitor de devotat și iubitor. Un om liniștit și gata oricând să ofere altora ajutor. Sarea pământului”, e descris de cei care îl cunosc. Bunciii lui Tal sunt români.

Jurnalista Or-Ly Barlev a publicat un apel video al soției lui Tal.

„Este imposibil să ne imaginăm realitatea fără Tal, este imposibil să ne gândim la kibbutz fără el. Tal este unul dintre pilonii comunității. În tăcerea lui el inițiază, rezolvă și construiește fiecare eveniment și fiecare provocare. Tal trebuie să se întoarcă la noi, la tatăl și sora lui, la soția sa Ella și la copiii săi Einav, Nir și Udi. Trebuie doar să fie cu noi. Tal este un om pașnic, ne este dor de el și îl vrem înapoi cu noi”.

M. Nedelcu