1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:07
No menu items!

Cine este polițistul din Giurgiu care bătea copii instituționalizați

spot_img

Poliţistul din Giurgiu filmat în timp ce agresează fizic şi verbal copii instituţionalizaţi are 30 de ani şi o experienţă de patru ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, Ramona Stan., poliţiştii au mers la acel centru după ce au auzit gălăgie acolo.

“Poliţiştii se aflau în patrulare şi au auzit zgomot. S-au deplasat la faţa locului şi au aplicat cele două sancţiuni”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Ramona Stan a fost întrebată despre poliţist şi a fost rugată să caracterizeze intervenţia acestuia.

“Nu este ok ceea ce a făcut, de aceea este o anchetă în desfăşurare. Poliţistul are 30 de ani, are o vechime în Poliţie de aproximativ patru ani. Este o anchetă în curs de desfăşurare care va stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a precizat Ramona Stan, care a menţionat că poliţistul nu a mai avut astfel de probleme.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu a afirmat că poliţiştii intervin des la acel centru. “Avem sesizări privind săvârşirea unor infracţiuni de furt de către cei din cadrul DGASPC. Zilele trecute un beneficiar a fost surprins în timp ce sustrăgea bunuri dintr-o societate comercială, produse alimentare, dar şi infracţiuni de distrugere a mobilierului”, a precizat Ramona Stan.

Ea a mai fost întrebată câte alte dosare penale sunt în lucru şi care vizează DGASPC.

“Avem trei dosare penale în lucru, ca urmare a sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi a unei alte publicaţii scrise. Aceste dosare vizează săvârşirea unor infracţiuni de act sexual cu un minor, întreruperea cursului sarcinii şi abuz în serviciu”, a explicat Ramona Stan.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu pentru purtare abuzivă şi a dispus cercetarea disciplinară a unui poliţist, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care acestea agresează fizic şi verbal o fată aflată sub protecţia DGASPC şi ameninţă şi înjură un alt copil. Fapta a avut loc în luna aprilie, când poliţistul a intervenit în centru pentru că tinerii făceau zgomot, oficialii Poliţiei Giurgiu transmiţând, vineri, că instituţia acum a aflat despre comportamentul poliţistului.

                                                                                                                Adina Silav