-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:03
No menu items!

Cine este Clotilde Armand, viitorul primar al sectorului 1, potrivit exit-poll-urilor de la închiderea urnelor

spot_img

Candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB) pentru sectorul 1, Clotilde Armand, ar urma să conducă Primăria sectorului 1 al Capitalei, potrivit exit-poll-urilor anunțate duminică, la ora 21.00, după închiderea urnelor.

Încă de la momentul la care și-a anunțat candidatura, Clotilde Armand – de origine franceză – a postat pe site-ul personal o descrierea detaliată a activităţii sale şi a studiilor. Ea a vorbit și despre modul în care a ajuns să fie atrasă de România.

„Sunt Clotilde Armand, manager, inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology (MIT) si Ecole Centrale din Paris. Sunt născută în Franţa, familia mea locuieşte la Vichy în regiunea istorică Bourbonnais. La Vichy, staţiune balneară burgheză, au fost trei generaţii de doctori Armand-Giraudoux. Bunica mea paternă era verişoară primară a scriitorului Jean Giraudoux, iar bunica maternă era fiica contelui de Champs de Saint-Leger. Dar sunt şi românca prin <<adopţie>>, căsatorită cu matematicianul Sergiu Moroianu, cercetător la Academia Română“, scria candidatul USB pentru Sectorul 1 pe site-ul personal.

În prezentarea sa, Clotilde Armand a subliniat că, deşi a locuit şi în alte state europene, a ales România drept casă. „Am ales să trăiesc în România deoarece soţul meu este român. Ne-am cunoscut pe când aveam 22 de ani, în timpul studiilor în SUA la MIT (…) În 1999 ne-am stabilit prima dată în România, am mai plecat apoi câţiva ani în Germania şi Franţa, dar am simţit mereu că locul meu este aici. Până la urmă, eu şi familia mea am hotărât să ne stabilim definitiv la Bucureşti, mai ales că trei dintre copiii noştri s-au născut în România. De când am făcut această alegere am cerut cetăţenia română, pe care am obţinut-o în 2015. Astăzi nu-mi imaginez viaţa mea în altă parte decât în România. De fapt, sunt apropiată sufleteşte de români”, a mai scris aceasta.

“Astăzi sunt director general al unui grup de firme de servicii de inginerie/proiectare cu 200 de ingineri. Firma mergea prost când am preluat-o in 2013, astăzi ne-am redresat. Sunt însă gata să renunţ la job-ul meu de director general, la salariul consistent pe care îl am în acest moment, pentru a lua parte la proiectul de administrare profesionistă şi cinstită a Bucureştiului în echipa Uniunii Salvaţi Bucureştiul”, mai menționa Clodilde Armand pe blogul său.

Distrigaz și colaborarea cu DNA

Clotilde Armand a obținut cetățenia română anul trecut și are carte de identitate din februarie anul acesta. A lucrat însă în România încă din 1999, când a ocupat – timp de mai bine de doi ani – funcția de manager al departamentului de consultanță al KPMG.

A revenit în România, în 2005, în conducerea Distrigaz. Într-un interviu acordat în debutul campaniei electorale, Clotilde Armand a vorbit despre colaboarea cu DNA în acea perioadă: “Față de cei care nu au vrut să accepte aceste reguli, și am înțeles de ce – pentru că aveau un avantaj să nu le accepte -, am luptat prin toate mijloacele. Inclusiv cu DNA, cu un inspector de la DNA care ne-a ajutat să facem niște flagranturi. Când organizezi flagranturi, iei oamenii care iau mită… are un efect asupra tuturor. Până în momentul în care chiar te ocupi de cineva,ei nu înțeleg că, de fapt, s-a terminat jocul. S-a terminat felul de a proceda care era înainte”.

A mai lucrat la GDF Suez, iar din 2013 este manager pentru România, Bulgaria și Moldova al Egis.

Despre relația cu Nicușor Dan

Clotilde Armand a declarat că îl cunoaște de 20 de ani pe Nicușor Dan, cel care a susținut-o la Primăria sectorului 1. “Soțul meu îl cunoaște pe Nicușor Dan de 25 de ani. Eu îl cunosc de 20 de ani. Nicușor Dan e tot matematician, cum este soțul meu. El, de fapt, e din aceeași generație cu fratele soțului meu (Andrei Moroianu, director de cercetare la Centre national de la recherche scientifique din Paris, fost olimpic internațional medaliat cu aur – n.r.). Este un pic mai mare decât noi.

El și soțul meu au creat Școala Normală Superioară, inspirată de École Normale Supérieure din Paris”, a explicat Clotilde Armand.

Zece terenuri, două case și două apartamente în București

Potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, Clotilde Armand și soțul său Sergiu Moroianu dețin zece terenuri (două în intravilanul Capitalei, unul în Republica Moldova și șapte – agricole și forestiere – în județele Dolj și Argeș). Cei doi doi soți mai dețin două case (una de 242 de metri pătrați și cealaltă de 300 de metri pătrați) și două apartamente în Capitală.

Clotilde Armand are un autoturism Nissan Pathfinder, de 7 locuri, achiziționat în 2005, dar și tablouri și bijuterii, estimate la 11.000 de euro. În plus, potrivit aceleiași declarații, Clotilde Armand este titulara unor conturi în lei și în euro la mai multe instituții bancare, a investit 75.000 de euro în titluri de stat la BCR și a achiziționat acțiuni la Sicomed. În plus a acordat unor persoane fizice împrumuturi totalizând 60.000 de euro și 41.000 de lei.

Pe lângă salariile pe care le încaseasă – Clotilde Armand de la Egis, iar soțul ei de la Institutul de Matematică Simion Stoilow -, viitorul edil al sectorului 1 obține venituri din închirierea celor două apartamente și a uneia dintre casele din București, de pe urma unui teren agricol dat în arendă, dar și dobânzi la depozitele bancare.

Potrivit declarației de interese, Clotilde Armand are acțiuni în valoare de aproape 124.000 de euro la fondul de pensii Engie/Natixis și este vicepreședinte al Asociației Române a Inginerilor Consultanți, vicepreședinte al Uniunii Salvați Bucureștiul, vicepreședinte al USB Sector 1 și membru al Consiliului Francez de Comerț Exterior în România.

R.D.