-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:39
No menu items!

Cine este Carmen Daniela Dan, propunerea pentru fotoliul de ministru de interne

spot_img

Senatorul PSD Carmen Daniela Dan este propunerea pentru funcția de ministru de interne în cabinetul Sorin Grindeanu.

Carmen Daniela Dan s-a născut pe 9 octombrie 1970, în București. În 1989, a absovit Liceul de filologie-istorie Zoia Kosmodemianskaia, din Bucureşti, iar în anul 2000 finaliza cursurile universitare ale Universităţii Ecologice Bucureşti. În 2003 s-a înscris la Academia de Studii Economice Bucureşti, unde şi-a luat diploma de masterat în Managementul Afacerilor Publice Europene.

În perioada 1990-1996 a activat ca secretar la Școala generală nr.3 Videle, apoi a fost referent la Banca Agricolă din Videle, până în 2001. A activat ulterior la Raiffeisen, unde a ocupat postul de teller front office.

În iulie 2002, când Liviu Dragnea era președinte al Consiliului Județean (CJ) Teleorman, Carmen Daniela Dan a devenit consilier juridic al CJ Teleorman, în cadrul Serviciului Juridic şi Contencios, iar din 2010 a fost directorul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al judeţului Teleorman.

A fost subprefect al Județului Teleorman între 15 iunie 2012 și 13 martie 2014, ulterior fiind numită prefect al Județului Teleorman.

La alegerile din 11 decembrie a fost aleasă senator de Teleorman.

În prezent, Carmen Daniela Dan este președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat.

Potrivit ultimei declarații de avere, Carmen Daniela Dan deține un apartament de 80 de metri pătrați în Videle (Teleorman), împreună cu soțul său, Corneliu Daniel Dan. Soții Dan mai au două autoturisme – un Renault Laguna, fabricat în 2006, și un Volkswagen Tiguan, an de fabricație 2012. Carmen Daniela Dan mai are două credite – unul la Raiffeisen, de 15.030 de lei, și altul la Garanti Bank, scadent în 2020, de 85.948 de lei. La veniturile încasate anul trecut de Carmen Dan de la Prefectura Teleorman, în sumă de aproape 73.000 de lei, se adaugă salariul încasat de soțul acesteia de la OMV, de 30.000 de lei pe an.

R.D.