8.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 17:11
No menu items!

Cine a câștigat electorat de la Angela Merkel, în trei landuri din Germania

spot_img

Cancelarul german Angela Merkel a suferit o înfrângere grea în alegerile regionale desfăşurate duminică în trei landuri. Potrivit primelor rezultate, Uniunea Creştin Democrată, formaţiunea Angelei Merkel, a pierdut majoritatea în două dintre landuri. Într- unul dintre aceste landuri, victoria a fost adjudecată de Partidul Social Democrat, iar în celălalt, majoritatea a revenit Partidului Verzilor. Marea surpriză a scrutinului de duminică o reprezintă însă partidul xenofob „Alternativa pentru Germania”, care a reuşit să intre pentru prima dată în cele trei parlamente regionale.

Politicile catastrofale ale cancelarului Angela Merkel sunt cele care le-au deschis ochii oamenilor. Acesta este motivul pentru care noi am reuşit să intrăm în toate parlamentele statale cu un procent din două cifre”, a declarat Frauke Petry, lidera partidului “Alternativa pentru Germania”.

Fondat în 2013, partidul populist de dreapta „Alternativa pentru Germania” a obţinut, în urma scrutinului de duminică, 24,3% din voturi în landul Saxonia-Anhlat (est), care se confruntă cu dificultăţi economice, şi urmează să obţină mandate în landurile bogate Baden-Wuerttemberg şi Renania-Palatinat (sud-vest).

„Suntem pe drumul către victorie”, a declarat Frauke Petry, liderul AfD, în faţa membrilor formaţiunii care sărbătoreau victoria, după alegeri. Formaţiunea a obţinut 12,3% din voturile exprimate în Renania-Palatinat, potrivit unei compilaţii realizate de Infratest-dimap pentru postul public ARD în baza rezultatelor preliminare.

Partidul este reprezentat de-acum în jumătate din cele 16 parlamente regionale germane.

Cine este Frauke Petry

“Alternativa pentru Germania” a atras multă atenţie din partea presei datorită atitudinii dure faţă de imigranţi adoptate, o schimbare predictibilă faţă de obiectivele antieuro originale, scrie „MarketWatch”. Schimbarea a venit sub ghidajul lui Frauke Petry, a cărei imagine „Der Spiegel” a pus-o pe coperta sa cu titlul „Predicatorii urii“.

Într-un comentariu care a amintit de discursurile xenofobe ale lui Donald Trump, candidat la preşedinţia SUA, Petry a declarat, la începutul acestui an, pentru un ziar german că s-ar putea să fie necesar ca trupele de grăniceri „să folosească arme de foc“ pentru a-i împiedica pe imigranţi să treacă ilegal graniţele. De altfel, „Alternativa pentru Germania” a intrat în alegerile de duminică cu sloganuri precum „Păziţi graniţele. Puneţi capăt haosului adus de cei care cer azil!“.

„Frauke Petry a fost extrem de ambițioasă încă de pe băncile școlii. Acum, chimistul care merge la biserică are ambiții mari pentru partidul politic pe care îl conduce, Alternativa pentru Germania, iar arma sa este criza refugiaților”, nota, pe 6 martie, agenția Reuters, care a realizat un portret complet al lui Petry.

“Începând din vara anului trecut, soția de pastor luteran a transformat Alternativa pentru Germania dintr-un grup anti-euro aflat la un pas de colaps într-un partid anti-imigrație cu șanse mari de a câștiga până la o cincime din voturi în alegerile regionale din weekend-ul următor”, mai scria Reuters.

La fel ca și Angela Merkel, Frauke Petry a crescut în Germania de est și a studiat chimia. Petry – mamă a patru copii – a divorțat anul trecut și are o relație cu un lider regional al partidului pe care îl conduce. Are o diplomă de doctor și a fondat o firmă care produce un tip de plastic ecologic folosit la anvelope.

În perioada de ascensiune politică, Petry și-a atras numeroase critici după ce a sugerat că imigranții care intră ilegal în Germania ar trebui împușcați.

Obiectivul ei este să-şi aducă partidul în Bundestag, la alegerile federale de anul viitor – “o ambiție deloc mică pentru o femeie care a intrat în politică abia în 2013, când a fost fondat partidul Alternativa pentru Germania”, mai scriau jurnaliștii Reuters.

R.D.

foto: reuters