4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:02
No menu items!

Cine a fost Vlad Ţepeş?

spot_img

Cine a fost Vlad Ţepeş?

Vlad Dracul s-a născut în cetatea Sighişoarei, ca fiu al unei nobile cu Vlad al doilea Dracul și a domnit în Ţara Românească timp de zece ani. Deşi este un personaj fictiv, Dracula a apărut în urma asocierii cu neamul tatălui lui Vlad Ţepeş, care avea apartenența la Ordinul Dragonului.

Domnul valah a fost căsătorit de trei ori şi a avut cinci copii. La vârsta de şaptesprezece ani, susținut de un corp al cavaleriei turceşti, Vlad a preluat domnia Valahiei, apoi şi-a răzbunat tatăl şi fratele mai mare, îndreptându-se împotriva boierilor târgovişteni.

În timpul domniei sale, Ţara Românească a avut imunitate în faţa imperiului otoman, deoarece Printul Țepeș își trăgea inamicii în ţeapă, pentru a-și apăra domnia și patria.

Vlad Țepeș a ajuns faimos prin metodele brutale de pedepsire, fiind recunoscut pentru ambiția de a impune cinstea și ordinea. Cavalerul dreptăţii pedepsea minciuna, furtul şi crima prin trasul în țeapă şi îi privea pe bolnavi, vagabonzi și cerșetori ca pe niște hoți, ținând neapărat ca locuitorii țării să muncească și să fie utili comunității.

„Vlad Țepeș are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că a coborât morala absolută prin țepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap și ți-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voievod absolut, Vlad Țepeș. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiște cu miei!”

C.N.