-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:41
No menu items!

Cine și de ce a îngropat Comisia Nana

spot_img

Andi Topala_edit

  • Andi Topală

     

Scriam, miercuri, că declanșarea urmăririi penale în cazul moșiei prezidențiale de la Nana este, în sfârșit, o știre bună în ultimele trei luni pline de scandal, replici și acuzații dure sau anchete parlamentare. M-am bucurat. M-am bucurat pentru că, totuși, se mișcă ceva cu adevărat în justiția din țara asta, transformată, în ultimii 10 ani, în moșie de Traian Băsescu.

Seara mi-am dat seama că ceva este putred în Danemarca, ceva este în neregulă cu acest eveniment judiciar. Inițial, am trecut repede cu vederea peste declarația deja fostului președinte, aș putea spune, al Comisiei speciale parlamentare Nana, senatorul Mihai Fifor. Acesta a afirmat că „există o prevedere în Regulamtele Camerelor care se referă la faptul că, atunci când apare o investigație a unui organism specializat, Parchet, DNA etc, comisia parlamentară își suspendă activitatea”.

Fifor a făcut această declarație exact în ziua în care raportul comisiei urma a fi finalizat pentru a fi trimis, după sărbătorile pascale, în plenul Parlamentului. Coincidență sau nu, în aceeași zi, Parchetul începea urmărirea penală in rem (în privința faptelor, nu a unei persoane).

Coincidență? Ce s-ar fi întâmplat dacă procurorii declanșau urmărirea penală după ce raportul ajungea în Parlament? Dispăreau terenurile de la Nana? De unde atâta celeritate? Semn de profesionalism?

Uite așa, o anchetă parlamentară a fost îngropată printr-o simplă semnătură pe o ordonanță a procurorilor. O anchetă ajunsă la final. E ca și cum i-ai pune piedică unui atlet aflat la un metru de linia de sosire. Nu cred că dosarul de la Parchetul General se poate termina mai devreme de finalul acestui an (include audierile multor persoane, solicitări de documente oficiale, deplasări în teren poate și, de ce nu, expertize judiciare). Și atunci, întrebare firească, care ar fi fost problema dacă procurorii așteptau adoptarea în Parlament a raportului, pentru că, cel mai probabil, documentul ar fi fost înaintat tot Parchetului?

Eu ce să mai înțeleg? Comisia a fost constituită și a lucrat de ochii lumii doar pentru a arăta că PSD se luptă cu Traian Băsescu sau procurorii au intervenit în acest conflict în favoarea președintelui? Sau PSD s-a folosit de procurori? De ce atâta grabă pentru ca Guvernul să sesizeze Parchetul General? De ce Guvernul nu a mai așteptat două săptămâni până la discutarea raportului în plenul Parlamentului? Întreb și eu, nu dau cu parul.

Eu cred că problema ar fi fost că raportul și toate actele adunate de senatori ar fi devenit publice în momentul adoptării în Parlament. În acest moment, ajungând la dosarul penal, sunt secrete.