-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:40
No menu items!

Cinci ruşi, blocaţi de 3 luni pe un aeroport. Nu primesc statutul de refugiaţi, după ce au fugit de mobilizare

spot_img

Cinci bărbaţi ruşi trăiesc din octombrie în zona dintre plecări şi duty free a Aeroportului Internaţional Incheon, fără să poată intra pe teritoriul Coreei de Sud, care refuză să le acorde statutul de refugiaţi, după ce au fugit din Rusia pentru a se sustrage mobilizării parţiale declarate de către Vladimir Putin în septembrie, relatează CNN.

Cei cinci bărbaţi au fugit din Rusia după ce Putin a anunţat o mobilizare parţială a rezerveştilor în Războiul din Ucraina.

Cererea statutului de refugiat le-a fost respinsă de către Ministerul sud-coreean al Justiţiei.

Aceste cereri ”nu merită să fie evaluate”, deoarece refuzarea unui ordin de mobilizare nu poate permite dobândirea statutului de refugiat, declară CNN avocatul acestora, Lee Jong-Chan, potrivit news.ro.

Potrivit avocatului, ei ar trebui însă să beneficieze de un statut de refugiaţi politici, având în vedere faptul că invazia Ucrainei de către Rusia ”este condamnată de dreptul internaţional”.

Ruşii au făcut apel împotriva deciziei ministerului sud-coreean, iar mai multe organizaţii de apărarea drepturilor omului cer Seulul să-i recunoască drept refugiaţi.

Însă, în aşteptarea înaintării procedurii, ei sunt nevoiţi să rămână pe aeroport.

Astfel, cei cinci bărbaţi trăiesc de peste trei luni cu ”!o masă pe zi”, ”pânine şi băuturi”.

Ei pot face duş şi îşi pot spăla îmbrăcămintea cu mâna, însă au un ”acces limitat la îngrijiri medicale şi nicio susţinere a sănătăţii lor mentale, importantă având în vedere situaţia lor precară”, subliniază Lee Jong-Chan.

La fel ca ei, numeroşi ruşi au fugit din ţară, după mobilizarea parţială a lui Putin.

Potrivit unor date CNN, peste 200.000 de persoane au fugit în Georgia, Kazahstan şi Uniunea Europeană (UE), în săptămânile de după anunţul lui Putin.

                                                                                                                 Adina Silav