Cinci persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în drum spre Poiana Braşov.
”În jurul orei 02.45, poliţiştii Biroului Rutier Braşov au fost sesizati cu privire la faptul că, pe strada Calea Poienii din municipiul Braşov, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul, care circula spre Poiana Braşov, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la dreapta, din dreptul „Turnului Alb”, după care s-ar fi răsturnat într-o prăpastie”, a anunţat, miercuri dimineaţă, IPJ Braşov.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, care s-ar fi aflat în autoturism, trei dintre ele fiind transportate la o unitate spitalicească de către echipajele medicale prezente la faţa locului.
”Conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din localitatea Câmpineanca, judeţul Vrancea, a fost testat cu aparatul etilotesc, rezultatul fiind negativ. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier”, a mai precizat sursa citată.
Adina Silav
SURSA FOTO: news.ro