2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:14
No menu items!

Cinci pakistanezi, arestați în București  pentru uciderea unui afgan, la Timișoara

spot_img

Șase cetăţeni din Pakistan au fost ridicaţi dintr-un mall din Capitală vineri, iar cinci dintre ei au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile. Aceştia sunt că au ucis un afgan cu mai multe prin înjunghirea cu un cuțit, dar și lovindu-l cu o țeavă și cu picioarele.

”În data de 31.01.2024, în jurul orei 22.18, un martor a apelat SNUAU 112, sesizând faptul că pe strada Căprioarei, la intersecţia cu strada Tigrului din municipiul Timişoara, se află o persoană căzută pe marginea drumului şi pare că în apropierea sa se observă urme de sânge. Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate de martor se confirmă. Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au găsit pe partea carosabilă o persoană de sex masculin decedată, prezentând pe suprafaţa corpului mai multe plăgi înjunghiate”, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

”Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat faptul că un număr de 5 cetăţeni pakistanezi au săvârşit în coautorat infracţiunea de omor asupra unui cetăţean afgan, constând în aceea că în data de 31.01.2024, în jurul orei 22.08, în timp ce se aflau pe str. Căprioarei din mun. Timişoara, jud. Timiş, în urma unui conflict spontan, au agresat fizic victima de sex masculin, aplicându-i lovituri cu cuţite, cu picioarele, precum şi cu un obiect contondent (o ţeavă metalică), provocându-i victimei mai multe leziuni traumatice, care au condus la decesul acesteia în aceeaşi dată şi în acelaşi loc”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Cetățenii pakistanezi au fost identificați și capturați în Bucureşti, iar anchetatorii suspectează că ei ar fi încercat să părăsească fraudulos teritoriul României.

”Efectuându-se verificări în vederea identificării autorilor faptei, organele de poliţie au depistat în cursul serii de 01.02.2024, pe raza municipiului Bucureşti, un grup de 6 cetăţeni pakistanezi, existând suspiciuni rezonabile că printre aceştia se regăsesc autorii faptei cercetate. Totodată, a rezultat bănuiala rezonabilă că aceştia intenţionau să părăsească în mod fraudulos teritoriul României, încercând să se sustragă urmăririi penale. Astfel, s-a procedat la ridicarea acestora, fiind conduşi în cursul nopţii de 01/02.02.2024 la sediul organelor judiciare din municipiul Timişoara”, arată sursa citată.

Cercetările în acest dosar au fost făcute cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul IPJ Timiş – Serviciul de Investigaţii Criminale, IPJ Timiş – Serviciul Criminalistic, IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale – Biroul de Operaţiuni Speciale Bucureşti, Poliţia Sectorului 3 Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Acţiuni Speciale Timiş. 

Un tânăr afgan de 22 de ani a fost găsit mort în noaptea de miercuri spre joi pe strada Căprioarei din Timişoara de către un trecător care a sunat la numărul de urgenţe 112. 

Elena Cristea