-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:50
No menu items!

Cinci morți în urma unei explozii de gaz care a distrus un imobil de locuințe în Cehia

spot_img

Cinci morți în urma unei explozii de gaz care a distrus un imobil de locuințe în Cehia

Cel puţin cinci persoane, între care trei copii, au fost ucise într-o explozie de gaz care a distrus un imobil de locuinţe, duminică, în centrul Frenstat-pod-Radhostem (est), au anunţat luni autorităţile locale.

Deflagraţia s-a produs duminică în jurul orei 04.00 (05.00) și a fost urmată de un incendiu violent.

Purtătorul de cuvânt al pompierilor, Petr Kudela a declarat că „explozia a provocat deja cinci victime” și că echipajele de pompieri vor continua pe tot parcursul zilei de luni „înlăturarea resturilor”.

Potrivit directorului poliţiei regionale, Tomas Tuhy,  „totul ne conduce să credem că este vorba despre o explozie de gaz”.

Duminică dimineaţa, echipele de salvare au găsit un om mort. Aproximativ 24 de ore mai târziu ei au descoperit cadavrele a patru victime, între care trei copii, daţi dispăruţi după explozie.

Doi răniţi, o femeie şi un bărbat care prezentau arsuri pe 90 la sută şi, respectiv, 50 la sută din suprafaţa corpului, se aflau în continuare în stare critică în noaptea de duminică spre luni şi erau menţinuţi în comă artificială într-un spital din Ostrava, reşedinţa regiunii. Alţi trei copii şi un pompier se numără de asemenea printre răniţi.

În Frenstat-pod-Radhostem au apărut zvonuri potrivit cărora deflagraţia ar fi fost provocată intenţionat de un locatar al imobilului care ar fi urmat să fieevacuat deoarece nu îşi plătea chiria.

Bărbatul se numără printre persoanele decedate.

Potrivit directorului poliţiei regionale, poliţia analizează toate pistele, ipoteza unui act criminal „nu poate fi exclusă”.

C.I.