-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:23
No menu items!

Cinci hoţi de locuinţe care se dădeau cumpărători de borcane şi televizoare, prinşi în Capitală

spot_img

Polițiștii au identificat și urmărit cinci persoane, patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 31 şi 58 de ani

politia

Cinci hoţi din locuinţe, care îşi alegeau victimele din rândul bătrânilor şi ajungeau acasă la aceştia sub pretexul că vor să cumpere borcane, sticle şi televizoare vechi, au fost prinşi de poliţiştii bucureşteni, vineri, după un flagrant şi o urmărire în trafic, informează Poliţia Capitalei.

Cei cinci – patru femei şi un bărbat – au intrat în vizorul oamenilor legii după o plângere făcută în septembrie de un bătrân de 85 de ani din Bucureşti. Acesta reclama că a fost abordat de două femei care ar fi dorit să cumpere două televizoare vechi, aflate în locuinţa lui. Odată ajunse în casa bătrânului, femeile au rămas singure cu soţia acestuia şi, profitând de neatenţia ei, ar fi furat 30.000 de lei.

Poliţiştii Capitalei, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din IGPR, le-au identificat astfel pe cele două femei şi au început să le monitorizeze.

Astfel, s-a constatat că acestea s-ar fi întâlnit aproape zilnic cu persoane din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, frecventând preponderent zona pieţelor şi bisericilor unde se aflau persoane în vârstă, pe care le-ar fi abordat sub pretextul achiziţionării de obiecte vechi (sticle, borcane, obiecte electrocasnice sau electronice). Au fost identificate şi urmărite cinci persoane, patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 31 şi 58 de ani, care se deplasau cu un autoturism, însă circulau şi separat, cu mijloace de transport în comun, regrupându-se ulterior, asigurându-se că nu sunt urmăriţi.

Poliția Capitalei
comunicat de presă

Ultima victimă a celor cinci a fost o bătrână de 82 de ani din Bucureşti, care a fost abordată de două dintre cele patru femei în zona Piaţa Unirii din Bucureşti, acestea spunându-i că sunt interesate să cumpere borcane.

La locuinţa bătrânei, trei dintre femei au intrat, iar cea de-a patra şi bărbatul au rămas afară, pentru a supraveghea zona. Imediat după plecarea celor cinci, bătrâna le-a spus poliţiştilor că din portofel îi lipsesc 1.200 de lei şi documente persoane, astfel că aceştia au plecat în urmărirea hoţilor.

Autoturismul cu care cei cinci încercau să fugă a fost blocat în trafic. „Şoferul ar fi încercat însă să scape de barajul făcut de poliţişti, motiv pentru care a fost spart geamul unei portiere şi, întrucât au opus rezistenţă, au fost imobilizaţi la pământ. Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra persoanelor în cauză a fost gasită suma de bani sustrasă„, se mai arată în comunicat.

În acelaşi mod, cei cinci ar fi furat 2.000 de lei de la un bătrân de 81 de ani din Braşov, susţin poliţiştii.

Cercetările în acest caz continuă, cu cei cinci în stare de reţinere.

D.M.