Moartea îl trezeşte pe om din somnul minţii.
Mergeţi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire!
Că, dacă adesea vei merge acolo, atâta înţelepciune ai a te învăţa, că toate şcolile filozofice din lume nu te pot învăţa mai mult!
Atâta folos ne aduce nouă cimitirul. Pentru că vedem, ele pururea vorbesc: „Măi, fraţilor! Ce suntem noi azi, veţi fi voi mâine. Şi, ce sunteţi voi azi, am fost noi ieri. Dar, uite, aici veniţi. Voi veniţi la noi, nu ne ducem noi la voi”. Mergem către veşnicie toţi. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâine, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă!
Dar eu, am de la baba Ileana, una, cea mai frumoasă.
Pentru ca nu te pui cu poporul și cu înţelepciunea lui!
Şi o întreb într-o Joia Mare, na, femeie cu patru clase:
– Bunică, dacă ai muri mâine şi te întreabă cineva ce e viaţa, ce-i răspunzi? Şi mă aşteptam ca baba să se fâstâcească, dar nu.
– Ehee..părinte, am să spun o poezie pe care o ştiu de la tata meu!
„Viaţa-i lungă, dar şi scurtă,
Lângă Cruce faci popas,
Şi aştepţi o lumânare.
De la cei care-au rămas!”
ĂSTA-I OMUL, VEDEŢI?
Nu ştie nimeni cum murim şi când murim.
E mai bine să fim pregătiţi de moarte, cu o rugăciune, spusă la vremea ei. Am avut o discuţie cu cineva care plângea:
– Părinte, a murit mama!
– Şi ce dacă, bucură-te! Fă-i toată rânduiala, în linişte.
– Dar cum adică, părinte, să mă bucur?
– Să te bucuri, că poate nu vei avea parte de o moarte ca a ei!
Ea s-a bucurat de un sicriu, de o slujbă, de o groapă, de o cruce, de flori, de un parastas, de un colac, de un preot la groapă. Dar, dacă, Doamne fereşte de un cutremur, de un cataclism care întoarce pământul, aşa, cum face aluatul în malaxor.
Cine te mai îngroapă? Cine îţi mai aprinde o lumânare?
Doamne fereşte de o rupere de apă, de o primejdie, de un război. Ştim noi ce ne aşteaptă? Vine o bombă care şterge tot cu suflul ei sau, poftim, se scufundă pământul în Univers, vine clipa despărţirii de lumea aceasta şi trebuie să fim „Un cer nou şi un pământ nou„. Aşa cum e scris: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era.”(Apoc. 21,1)
Apuci tu să spui „Doamne Miluieşte!”?
Dacă te ia noaptea, prin somn?