-1 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 8:11
No menu items!

Cifră îngrijorătoare. NATO dispune de doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic

spot_img

Europa dispune doar în mică proporţie de capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja flancul estic, potrivit unor calcule interne ale NATO care scot la iveală amploarea vulnerabilităţilor continentului.

Potrivit unor persoane familiarizate cu planurile confidenţiale de apărare întocmite anul trecut, statele NATO sunt capabile să furnizeze mai puţin de 5% din capacităţile de apărare aeriană considerate necesare pentru a-şi proteja membrii din Europa Centrală şi de Est împotriva unui atac la scară largă, scrie Financial Times.

Un diplomat de rang înalt din cadrul NATO a declarat că „o parte importantă a planului (întocmit anul trecut) de apărare a Europei de Est împotriva invaziei” era dedicată capacităţii de a se apăra împotriva rachetelor şi atacurilor aeriene, adăugând că  „în momentul de faţă, nu avem acest lucru”, a recunoscut el.

„(Apărarea aeriană) este una dintre cele mai mari găuri pe care le avem”, a declarat un al doilea diplomat NATO. „Nu putem nega acest lucru”, a spus acest diplomat, la rândul lui.

Unii lideri europeni şi oficiali militari cred că Rusia ar putea avea capacitatea de a ataca un stat membru NATO până la sfârşitul deceniului, notează Financial Times.

Miniştrii de externe ai NATO se vor reuni joi la Praga pentru două zile de discuţii menite să pregătească summitul alianţei care va avea loc în iulie la Washington, unde consolidarea apărării europene va fi un subiect central.

                                                                                                              Adina Bucur