6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:52
No menu items!

CICLONUL BALCANIC lovește România: Ploi şi vijelii, de miercuri până joi

spot_img

În intervalul menţionat se vor produce ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului

 ciclon

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de miercuri de la ora 11.00 până joi la ora 15.00. În intervalul menţionat se vor produce ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Va ploua, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte. În Oltenia, Munţii Banatului şi local în Muntenia şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

În regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar izolat, în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 70…80 km/h.

Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, cu precădere în centrul ţării, dar cu viteze mai reduse şi pentru intervale scurte de timp.

C.A.