-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:15
No menu items!

Ciclon de aer rece peste Capitală. Când va ninge în București

spot_img

În Capitală va ninge abundent începând de duminică. Meteorologii avertizează că stratul de zăpadă va atinge 10 -15 centimetri.

„Sâmbătă, aceste precipitații (care au afectat România în ultimele două zile – n.r.) se mută, treptat, pe partea de sud-est, parțial mai rămân și în centru. Peste zi vor fi predominant ploi, dar, odată cu intrarea în noaptea de sâmbătă spre duminică, se vor transforma în lapoviță și ninsoare, pentru că începe să pătrundă din nou o masă de aer mai rece”, a explicat meteorologul de serviciu, Mihai Timu, la televiziunea publică. 
 
„Din informațiile pe care le avem în acest moment, avem semnalul că se formează un nou ciclon, undeva de duminică după-amiaza cam până luni seara, și pare să afecteze de data aceasta mai ales regiunile sudice, inclusiv Capitala, unde, de duminică seara ar putea să înceapă ninsorile”, a adăugat specialistul.
 
Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă ar putea atinge până la 15 centimetri.