-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:44
No menu items!

CIA/tortură: Raportul nu ridică vălul asupra închisorilor secrete din unele țări printre care și România

spot_img

Un raport parlamentar european din 2007 acuza în mod explicit Polonia și România că au găzduit, între 2003 și 2005, centre de detenție secrete

 penitenciar

Raportul Senatului SUA asupra metodelor de tortură folosite de CIA, dat publicității marți, nu ridică vălul asupra centrelor de detenție secrete din unele țări, printre care România, notează France Presse.

Senatul american a dat publicității o versiune prescurtată a raportului unei anchete parlamentare despre tehnicile dure de interogare folosite de CIA după 11 septembrie împotriva suspecților de terorism, asimilate torturii. Raportul descrie cum deţinuţii au fost ţinuţi timp de câteva zile în întuneric, aruncaţi de pereţi, cufundaţi în apă cu gheaţă, privaţi de somn timp de o săptămână, loviţi şi hărţuiţi psihic.

Totodată, raportul dezvăluie că programul de „interogare intensivă” folosit de CIA împotriva suspecților de terorism a fost mult mai brutal decât recunoscuse inițial agenția americană de informații și nu a condus la colectarea de informații menite să împiedice alte atacuri teroriste.

Conform „The New York Times”, programul de interogare aplicat de CIA nu a fost bine gestionat şi nu era monitorizat în mod adecvat. „Persoanele care au încălcat politicile CIA au fost trase foarte rar la răspundere. Agenţia Centrală de Informaţii a restricţionat accesul la informaţii, a refuzat să răspundă solicitărilor referitoare la programul de interogare, furnizând, uneori, informaţii false”, notează raportul. „CIA a indus în eroare membri ai Congresului şi reprezentanţi ai Casei Albe privind eficienţa şi amploarea utilizării tehnicilor dure de interogare”, continuă autorii raportului.

Deținuții erau interogați în locuri secrete

Așa-numiții deținuți de mare valoare au fost interogați de CIA în locuri secrete, denumite „situri negre”, înainte de a fi transferați la închisoarea militară de la Guantanamo, pe insula Cuba, în 2006.

Un raport parlamentar european din 2007 acuza în mod explicit Polonia și România că au găzduit, între 2003 și 2005, centre de detenție secrete, respectiv la Kiejkuty, în nord-estul Poloniei, și la București, amintește AFP.

Un sit din Lituania, vizitat de deputați europeni, este de asemenea suspectat la Antaviliai, la 20 km de Vilnius.

Thailanda și Afganistanul, unde armata americană era în război, de asemenea ar fi adăpostit asemenea centre.

În 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cerea autorităților române declanșarea rapidă a unei anchete „independente, imparțiale, detaliate și eficiente” asupra implicării României în programul închisorilor CIA.

Printr-un raport al unei Comisii parlamentare speciale, România a clarificat acuzele care i-au fost aduse. În urma anchetei derulate de comisie, s-a ajuns la concluzia că nu există niciun fel de argument care să probeze existența unor închisori CIA pe teritoriul României.