-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:17
No menu items!

Christine Lagarde, în faţa Curţii de Justiţie franceze

spot_img

Christine Lagarde, în faţa Curţii de Justiţie franceze

Christine Lagarde, director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), s-a prezentat joi la Paris în faţa Curţii de Justiţie a Republicii (CJR) pentru o audiere referitoare la rolul pe care l-a avut într-un arbitraj litigios, care ar putea conduce la inculparea sa, informează AFP.

 Christine Lagarde, ministru francez al economiei în perioada 2007-2011, a recurs la o curte de arbitraj pentru soluţionarea unui contencios între banca franceză Credit Lyonnais şi omul de afaceri, patron de presă şi fost ministru Bernard Tapie.

 În luna iulie 2008, tribunalul a condamnat consorţiul din care făcea parte banca să-i acorde despăgubiri lui Tapie în valoare de 400 de milioane de euro (incluzând și dobânzile).

O eventuală inculpare ar fragiliza considerabil poziţia lui Lagarde. Din punct de vedere legal, Christine Lagarde nu este obligată să demisioneze. Ea este convocată de justiţie în calitate de fost ministru francez şi nu în calitate de şef al FMI.

C.I.