1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:30
No menu items!

Chinezii de la CEFC: Confirmăm interesul pentru dezvoltarea operațiunilor KMG International

spot_img

O delegație a China Energy Company Limited (CEFC) a avut săptămâna trecută mai multe întâlniri cu reprezentanți ai băncilor partenere din România, potrivit unui comunicat al KMGI International, companie care deține cea mai mare rafinărie din România – Petromidia.

”Scopul întâlnirilor reprezentanților CEFC cu cei ai BCR, Unicredit, Raiffeisen, ING și Bancpost, a fost cel de a prezenta partenerilor KMGI din industria bancară viziunea și planurile de dezvoltare pe care viitorul acționar majoritar al companiei le are în vedere. Prezentarea noului acționar al companiei reprezintă o practică obișnuită în relația client-instituție bancară în regiunile în care compania activează. Demersurile din această săptămână vin să confime, o dată în plus, interesul și angajamentul CEFC în consolidarea investițiilor și extinderea operațiunilor KMGI”, se arată în comunicatul citat.

Compania Națională KazMunayGas Kazahstan și CEFC au semnat în decembrie 2016, la București, un acord care atestă angajamentul de a efectua tranzacția de cumpărare a 51% din acțiunile KMGI (fostul Grup Rompetrol) de către compania chineză.

Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC și KMG International și va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România, a transmis KMGI.

CEFC China Energy Company Limited este una din cele mai mari companii private din China. CEFC este prezent în topul Global Fortune 300 de 3 ani consecutiv, în 2016 clasându-se pe poziția 229. CEFC are operațiuni în energie, servicii financiare și investiții. CEFC își desfășoară activitatea la nivel mondial, în diferite țări, inclusiv Republica Cehă, Emiratele Arabe Unite și Republica Ciad.

KMG International N.V. deține și desfășoară operațiuni importante în domeniile rafinărie, petrochimie, retail și trading, pe mai multe piețe internaționale. Rețeaua de retail cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanți în România, Georgia, Bulgaria și Republica Moldova.

V.B.