-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:57
No menu items!

China pune piciorul în prag și anunță că permite intrarea în țară doar acelora vaccinați cu un ser chinezesc

spot_img

China va relua procesarea de vize pentru străini din zeci de ţări, dar numai dacă aceştia au fost vaccinaţi împotriva Covid-19 cu un vaccin fabricat în China, potrivit publicaţiei The Guardian. China are acum cinci vaccinuri aprobate pentru uz general sau de urgenţă, inclusiv trei care sunt distribuite şi în alte ţări, fie prin comerţ, fie sub formă de ajutoare, transmite News.ro.

Măsura a ridicat întrebări cu privire la motivaţiile din spatele cererii, dat fiind că vaccinurile Chinei nu sunt aprobate în multe dintre ţările pentru care a deschis călătoriile şi că nu va accepta vaccinurile străine făcute în altă parte, inclusiv cele aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Anunţurile făcute de ambasadele chineze în aproximativ 20 de ţări în această săptămână variază uşor în funcţie de fiecare ţară, dar, în cea mai mare parte, promit o revenire la procesarea vizelor pre-pandemice pentru unele grupuri, astfel încât să reia ”schimburile interumane în mod ordonat”.

Până în prezent, este permis accesul străinilor din locuri precum Hong Kong, SUA, Marea Britanie, India, Australia, Irak, Thailanda, Croaţia, Israel, Pakistan şi Filipine.

Eventualii beneficiari trebuie să fi fost vaccinaţi fie cu două doze ale unui vaccin, fie cu un vaccin cu doză unică, cu cel puţin 14 zile înainte de călătorie, dar vaccinul trebuie să fie unul dintre vaccinurile produse de China la nivel intern.

Vaccinurile chinezeşti au fost, de asemenea, aprobate pentru utilizare în Filipine, Thailanda şi Irak, dar în alte câteva ţări cărora China le-a oferit opţiunea de călătorie nu există niciun vaccin chinezesc disponibil. Asta a însemnat că oamenii din Australia, de exemplu – care pot primi doar un vaccin aprobat, prescris de un medic – au fost excluşi din oferta Chinei în mod implicit.