1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:37
No menu items!

China își „rărește” populația intoxicând-o cu cărbune la preț redus

spot_img

Speranța de viață, redusă pentru locuitorii nordului Chinei cu cel putin cinci ani, este consecința unei vechi politici care constă în acordarea gratuită a cărbunilor pentru încălzire în timpul iernii rezidenților regiunii.

Această practică, prin care se oferă cărbuni locuințelor și birourilor situate la nord de râul Huai, a început să fie aplicată înainte de anii 1980, în cursul perioadei de planificare economică centralizată, explica Michael Greenstone, profesor de Economia Mediului în Massachusetts Institute of Technology (MIT) și principal autor al acestui studiu apărut în ziarul Academiei americane de Știinte (Proceedings of the National Academy of Sciences, indică un studiu american publicat luni și citat de AFP).

Dar rezultatul a constat într-o poluare mult mai importantă în nordul țării din cauza arderii cărbunilor, cu peste 55 % mai mare decat în sud, și o speranță de viață pentru locuitorii regiunii redusă cu 5,5 ani, precizează el.

Aceste morți premature sunt „datorate aproape integral cazurilor crescute de mortalitate de origine cardio-respiratorie”, insistă studiul la care au participat cercetători veniți din China și Israel.

Poluarea cu fum și funingine, mai mare cu 55% în nordul Chinei decât în sud 

Acești oameni de știință au observat în special un tip de poluare prin particulele totale în suspensie în aer, în care au găsit fum și funingine. Acestea erau cantitativ cu 55 % mai importante în nordul decât în sudul țării în cursul perioadei studiate (1981-2001).

Ei au analizat, de asemenea, statisticile mortalității între 1991 si 2001, în același timp la nord și la sud de râul Huai, și au descoperit că speranța de viață era mult mai slabă în regiunile supuse acestei politici a cărbunelui gratuit.

„Putem spune, de acum înainte cu mai multă certitudine, că o expunere pe termen lung la poluarea (prin arderea cărbunilor), în special prin acest tip de particule, are consecințe dramatice asupra speranței de viață”, notează Greenstone.

În total, această politicaă veche de mai multe decenii le-ar putea costa pe cele 500 de milioane de persoane care locuiesc în nordul Chinei circa 2,5 miliarde de ani din speranța de viață, continuă studiul.

„Această cercetare subînțelege că politica râului Huai, care pornește de la obiectivul lăudabil de a furniza încălzire gratuită a localnicilor, a avut consecințe dezastruoase pentru sănătate, probabil din cauza eșecului autorităților de a instala paralel dispozitive pentru reducerea poluării”, conchide studiul.

Ștefan Tănăsescu