China a testat pentru prima dată un vehicul hipersonic care zboară cu o viteză de câteva ori mai mare decât viteza sunetului, o tehnologie menită să îi permită ca pe viitor să atace rapid ţinte îndepărtate, potrivit unei surse de la Pentagon, citată de AFP.
Prin acest test, China devine a doua ţară după Statele Unite care a efectuat zboruri experimentale cu aceste planoare, concepute să zboare cu o viteză extrem de mare în straturile superioare ale atmosferei terestre, cu scopul de a atinge ţinte aflate în orice punct de pe planetă.
„Suntem la curent cu acest test de vehicul hipersonic, dar nu comentăm”, a confirmat pentru AFP locotenent-colonelul Jeff Pool, un purtător de cuvânt al Pentagonului.
Testarea a acestei arme experimentale, numite WU-14, s-a desfăşurat pe 9 ianuarie, vehiculul zburând cu viteza Mach 10, de zece ori viteza sunetului, potrivit site-ului Washington Free Beacon, informaţie neconfirmată de către Pentagon.
Postul de stat China Radio International l-a citat pe purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării afirmând că „cercetările ştiinţifice şi experimentele efectuate în China sunt normale şi nu vizează vreo ţară sau ţintă” anume. Însă el nu a confirmat şi nici nu a infirmat acest test.
În raportul anual prezentat în Congres cu privire la armata chineză, publicat în 2013, Pentagonul menţiona cercetări chineze în domeniul zborului hipersonic pentru a afirma că Academia Chineză de Ştiinţe a creat un „tunel aerodinamic foarte mare, capabil să reproducă condiţii de zbor (pentru o viteză cuprinsă între) Mach 5 şi Mach 9”.
În cadrul proiectului „Atac mondial rapid”, Pentagonul testează HTV-2, conceput să zboare cu viteza Mach 22 (27.000 de kilometri pe oră). El testează, de asemenea, o serie de alte vehicule, inclusiv X-51, capabil să zboare cu viteza de Mach 6 (7.300 de kilometri pe oră) sau o bombă zburătoare cunoscută sub numele de „arma hipersonică avansată” (AHW).
C.A.