1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:23
No menu items!

China și India au încheiat un acord de cooperare militară

spot_img

contract-signing

China și India au încheiat miercuri, la Beijing, un acord de cooperare militară menit să reducă riscurile unei agravări bruște a diferendului frontalier, informează AFP.

Acordul a fost semnat în prezența premierului indian Manmohan Singh și a omologului său chinez Li Keqiang și va include în special măsuri pentru a ameliora comunicarea între cele două armate, chineză și indiană, pentru a evita o criză asemănătoare celei ce a provocat presupusa incursiune a trupelor chineze la 15 aprilie într-o zonă îndepărtată din Himalaya și care este revendicată de India.

Acordul survine la câteva luni de la înrăutățirea situației în regiunea himalayană asupra căreia cele două puteri asiatice își dispută suveranitatea. Problema graniței dintre China și India a făcut obiectul a numeroase serii de negocieri și tensiunile rămân frecvente de-a lungul frontierei comune a celor două state.

C.A.