-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:38
No menu items!

Chevron a ajuns cu utilajele la Pungești. Manifestanţii reclamă intervenţia în forţă a jandarmilor UPDATE

spot_img

pungesti

  • UPDATE

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referitor la evenimente de la Pungeşti, că acţiunile jandarmilor au fost sută la sută conforme cu legea şi că nu se va accepta ca 20, 30, 50 sau 70 de oameni să încalce legea, în timp ce toţi ceilalţi o respectă.

Cred că România poate fi o ţară democratică şi puternică dacă toţi respectăm legile şi dacă nu acceptăm – şi nu vom accepta – ca 20, 30, 50, 70 de oameni să încalce legea. Acolo e vorba despre o proprietate privată. Cei de la Chevron îşi pun gard, îşi păzesc o propietate privată. Şi dacă era vorba de proprietatea privată a oricărui om din această ţară, chiar şi de terenul de la Nana, tot la fel procedam, şi anume dacă veneau nişte oameni care ocupau ilegal un teren trimiteam forţele statului ca să aplice legea.

Victor Ponta

premier

Victor Ponta a subliniat că a fost informat cu privire la acţiunile jandarmilor la Pungeşti.

Deci, în această ţară trebuie să se aplice legea. De asta sunt jandarmii, pentru momente în care trebuie aplicată legea împotriva celor care nu vor să o respecte şi cred că Ministerul de Interne şi Jandarmeria au procedat foarte corect. În rest, dezinformările, mortul care a înviat, acum iar moare, au trecut, gata. Cred că ne-am lămurit.

Victor Ponta

premier

Premierul a precizat că a doua problemă legată de acest subiect priveşte independenţa energetică.

În ultimele zile e mare entuziasm pentru cum ne unim cu Moldova, şi e foarte bine. Nu ar fi în primul rând important să fim independenţi energetic şi să putem sprijini şi Moldova să fie energetic independentă? Dacă noi publicăm în presa din România interesele unor firme din Est de a-şi vinde gazele în România, şi ca România să nu aibă gaze proprii, cum ajutăm Moldova?

Victor Ponta

premier

Victor Ponta a precizat că România trebuie să vadă care este interesul său naţional.

Ideea de a fi independenţi energetic, de a asigura consumul – atât al României, cât şi al Moldovei  – din resurse proprii e un proiect naţional atât de important, încât, cu tot respectul pentru cei 20, 50, 100 de oameni mai înfierbântaţi, cred că trebuie să aplicăm legea şi să vedem care e interesul naţional al României în acest domeniu.

Victor Ponta

premier

  • UPDATE

Un număr de 250 de jandarmi sunt mobilizaţi în zona Pungeşti (Vaslui), a declarat, luni, într-o conferință de presă, şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru. Acesta a precizat că „în niciun moment” jandarmii nu au folosit gaze lacrimogene, bastoane sau alte mijloace din dotare împotriva protestatarilor.

Potrivit șefului Jandarmeriei Române, cei 100 de protestatari de la Pungeşti au fost somaţi legal să deblocheze drumul de acces către proprietatea companiei care vrea să exploreze gaze de şist în zonă, oamenilor cerându-li-se să permită accesul utilajelor pe terenul companiei.

Mircea Olaru a declarat că unii dintre localnici au deblocat drumul, în timp ce alţii au refuzat și au rămas pe carosabil. În aceste condiţii, oamenii „au fost ridicaţi” de jandarmi şi duşi la Poliţie pentru a fi identificaţi.

Potrivit șefului Jandarmeriei Române, aceeaşi persoană care a protestat şi pe 16 octombrie, respectiv fostul primar din localitate Costică Spiridon, a blocat drumul cu maşina personală, apoi şi-a abandonat acolo autoturismul.

„A fost îndepărtată maşina de pe carosabil, iar bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei, ulterior el ajungând la spital din cauza unor probleme de sănătate mai vechi”, a mai spus Olaru.

  • UPDATE

Un jandarm în vârstă de 24 de ani a fost transportat luni dimineață cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Vaslui după ce a alunecat într-un șanț la Pungești, unde mai mulți localnici protestează față de decizia Chevron de a pătrunde cu utilajele pe perimetrul din localitatea Siliștea pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de șist din județ.

„Jandarmul a fost transportat cu o ambulanță detașată în zona Pungești, după ce a suferit o contuzie lombară. În cursul dimineții, alți doi cetățeni care se aflau la Pungești, unul în stare de lipotimie și altul cu traumatism toraco-abdominal au fost de asemenea duși la spital de două ambulanțe”, a declarat pentru AGERPRES managerul Serviciului de Ambulanță al Județului Vaslui, Aurora Popa.

Reprezentanții Chevron au ajuns, luni dimineață, cu mai multe utilaje spre perimetrul concesionat din localitatea Siliștea, comuna Pungești, acolo unde urmează să înceapă lucrările pentru montarea primei sonde de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.

În zonă au fost mobilizate impresionate forțe de ordine, jandarmi, polițiști și pompieri, utilajele Chevron ajungând în zonă cu ajutorul Jandarmeriei.

Manifestanţii aflați în corturile din tabăra din Siliştea-Pungeşti au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, oamenii spunând că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean care face legătura între Vaslui și Pungești, Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.

De asemenea, trei mașini ale Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui au fost trimise la Pungești. Doi dintre protestatari au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Vaslui.

În 3 octombrie, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritățile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.

Protestele localnicilor din Siliștea au început pe 14 octombrie, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parțial, drumul județean ce tranzitează comuna Pungești.

C.A.