2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:49
No menu items!

„Chestionarul lui Proust”. Cum răspunde OANA ZĂVORANU

spot_img

“Chestionarul lui Proust” este un set de întrebări folosite în jocurile de societate, numele provenind de la răspunsurile lui Marcel Proust, care au fost păstrate în jurnalul prietenei sale, Antoinette Faure. Ulterior, ele au fost preluate în zeci de variante, adaptate, refăcute și regăsite în faimoasele emisiuni ale lui Bernard Pivot care făcuse din chestionar punctul culminant al emisiunii. În această rubrică găsiți răspunsurile diferitelor personaje din societatea românească.

oana_zavoranu

1. Principalele caracteristici ale caracterului meu: Sinceritatea, onestitatea, corectitudinea, recunoașterea și asumarea greșelilor. Sunt o persoană care luptă până în pânzele albe pentru dovedirea adevărului.

2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Continuitatea promisiunilor făcute în iubire. Să fie un bărbat pe care să poți să te bazezi întotdeauna și întru-totul, atât la bine, cât și la rău.

3. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Onestitatea și lipsa de „selfism”.

4. Ce detest cel mai mult: Prostia, mârlănia, neamurile proaste și frustrate.

5. Starea de spirit actuală: Am o stare de spirit foarte bună, nu există urme de depresie, frustrare sau invidie. Există un mic hop – pentru că nu mă voi lăsa până nu voi demonstra tot ceea ce am afirmat  – și apoi jur că-mi voi vedea de cariera mea și de viața mea. În rest, mă bucur de tot ce e frumos în jurul meu, îmi place viața mea fără să mă macine succesul altora. Dimpotrivă, îmi place să văd lume fericită, oameni frumoși, locuri minunate și ador mirosurile speciale. Asta mă încarcă cu energie pozitivă și îmi dă și mai multă poftă de viață. În casa mea miroase genial, la fel cum miroase în Marriott la Roberto Cavalli, asa miroase și la mine, a Black Vetyver Cafe. Sunt îndrăgostită de acest miros, cheltuiesc 10.000 de euro doar ca să-l am în casă – și asta pentru că acest lucru îmi dă o stare interioară de bine.