4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:17
No menu items!

Cheltuielile lui Iohannis de când e președinte, luate la bani mărunți. Parlamentul a aprobat înființarea comisiei de anchetă

spot_img

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, înfiinţarea comisiei parlamentare comune de anchetă pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014 – 2024.

Au votat „pentru” înfiinţarea comisiei 258 de parlamentari, iar doi „împotrivă”.

Comisia de anchetă este formată din 15 membri: şapte de la PSD, patru de la PNL, doi de la USR şi câte unul de la AUR şi UDMR.

Comisia urmează să stabilească motivele care au dus la secretizarea documentelor cu privire la cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale, precum şi baza legală în care s-a făcut această secretizare, să determine sumele achitate pentru închirierea de avioane private de lux utilizate în cadrul deplasărilor externe şi interne ale preşedintelui, cheltuielile pentru plata cazării în străinătate în condiţii deosebite – premium şi cu dotări speciale la cererea şefului statului, precum şi numărul total de deplasări externe efectuate de preşedinte în perioada 2014 – 2024 şi cheltuielile totale efectuate pentru acestea.

Comisia de anchetă va determina cheltuielile efectuate în vederea reamenajării preferenţiale a spaţiilor de locuit puse la dispoziţia preşedintelui potrivit legii, „generate de hobby-urile şi preferinţele preşedintelui”, va determina cheltuielilor efectuate cu amenajarea terenurilor de golf aferente Vilei Lac 3 şi vilei de protocol de la Neptun, precum şi cheltuielile pentru renovarea Vilei Lac 3 şi în vederea reamenajării vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86.

Urmează să fie stabilite şi cheltuielile din bugetele instituţiilor conexe Administraţiei Prezidenţiale ocazionate de vacanţele de schi ale preşedintelui, precum şi să se verifice bugetele instituţiilor conexe care ar fi putut efectua cheltuieli pentru protocol, deplasări, escale, făcute special la Sibiu în folosul preşedintelui, „nejustificate de agenda Administraţiei Prezidenţiale”.

                                                                                                             Adina Bucur