1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 11:13
No menu items!

CFR SA se transformă în agenție imobiliară

spot_img

CFR SA  închiriază peste 1.000 de spaţii şi terenuri din proprietatea sa privată, în cadrul a 8 licitații

 Ministerul Transporturilor_Palat CFR

După ce a scos la licitație peste 1.000 de kilometri de linii de cale ferată și la fier vechi zeci de mii de tone de șină și alte elemente, oficialii Compania CFR SA organizează, pe 22 iulie, 8 licitaţii publice pentru închirierea, la nivel naţional, a 1072 de locaţii, proprietate privată a companiei. Este vorba despre spații și terenuri în suprafaţă totală de 389.418,30 mp.

Spaţiile comerciale scoase de CFR SA pe piaţa imobiliară au o suprafaţă totală de 42.060,13 mp, iar terenurile – 347.358,17 mp şi se adresează agenţilor economici care doresc să-şi extindă activităţile comerciale, administrative sau de prestări servicii la nivel local, regional sau naţional. Dezvoltatorii şi reprezentanţii marilor branduri care doresc să intre şi pe piaţa de retailer locală sunt aşteptaţi să participe la cele 8 licitaţii deschise, marţi 22 iulie 2014, începând cu ora 09.00, la sediile celor 8 regionale de cale ferată: Bucureşti, Craiova, Timişoara, Braşov, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

  comunicat CFR SA

Oficialii CFR au explicat că spaţiile comerciale sunt situate în gări, sau în proximitatea acestora, şi pot fi închiriate şi de micii întreprinzători care analizează intrarea şi dezvoltarea unei activităţi comerciale pe piaţa locală.

Ș.E.